range-maxillary

150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații

Anul acesta, la 15 august, se împlinesc 150 de la manifestarea dedicată definirii identității românești în istorie - SERBAREA DE LA PUTNA.

”Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” este genericul sub care sunt organizate manifestări dedicate aniversării Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871.

În cadrul evenimentelor organizate cu acest prilej, Muzeul Național al Bucovinei marchează importanța momentului istoric de la Putna, prin proiectul de educație muzeală ”150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații”.

150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații

Activitățile proiectului își propun să aducă în atenția publicului momente mai puțin cunoscute ale acestui măreț moment istoric, cu încărcătură patriotică deosebită.

După o suită de prezentări și imagini oferite de istorici, despre Serbarea de la Putna, publicate pe pagina de socializare a Muzeului de Istorie, Muzeul Național al Bucovinei lansează tinerelor generații câteva provocări, compuneri, întrebări, desene, legate de tematica evenimentului:

  1. Secțiunea compuneri - Trăiește emoția Primei Serbări a Românilor de Pretutindeni la mormântul lui Ștefan cel Mare

Cerință: Imaginează-ți că te întorci în timp și că ești martor la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni ce a avut loc la Putna, acum 150 de ani, de hramul mănăstirii. Redactează o compunere între 150 – 300 de cuvinte și relatează experiența pe care ai trăit-o când ai fost prezent la această manifestare, exprimându-ți emoțiile și reacțiile față de eveniment.

  1. Secțiunea quiz istoric - Ce știi despre Serbarea de la Putna? 150 de ani de istorie în trei întrebări

Cerință: Publicul on-line este provocat să răspundă unei serii de trei întrebări, legate de eveniment.

  1. Secțiunea desen/grafică/pictură - 150 de ani de la Serbarea de la Putna, istoria desenată

Cerință: participanții sunt invitați să redea în desen momente ale evenimentului din vara anului 1871, așa cum își imaginează ei că s-au petrecut, ce i-a impresionat cel mai mult, având la bază informațiile prezentate.

Toate lucrările realizate și transmise către muzeu, care respectă cerințele, vor fi postate pe pagina Muzeului de Istorie Suceava, iar participanții vor fi răsplătiți cu o vizită gratuită la Muzeul la Istorie Suceava.

Proiectul de educație muzeală face parte din seria manifestărilor aniversare cuprinse în Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul Local al comunei Putna și Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru organizarea și desfășurarea activităților de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.

Imagini
150 de ani de istorie. Serbarea de la Putna și noile generații
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere