range-maxillary

Acțiune de igienizare a Parcului Șipote

Parcul Șipote, una dintre cele mai vizitate zone din municipiul Suceava, în această perioadă a anului, va fi din nou în centrul unei campanii de igienizare cu voluntari.

Acțiunea, organizată de Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Pătrăuți, se va desfășura vineri dimineață, începând cu ora 9.00, dar un sprijin important va fi acordat și din partea Primăriei Municipiului Suceava.

„Cetățenii care doresc să participe la această acțiune sunt așteptați la intrarea în parc din zona restaurantului Mc Donald,s, vineri 16.06.2017, începând cu ora 9.00.

Acest demers are ca scop aducerea în conștiința publică a importanței asigurării integrității și dezvoltării pădurilor și educarea în acest sens a cetățenilor și în special a tinerei generații”, a declarat Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava.

Evenimentul de vineri constă într-o acțiune de igienizare a parcului dendrologic, urmând să fie strânse și evacuate deșeurile, cosită iarba, să se strângă frunzele și crengile uscate din vecinătatea aleilor, dar vor fi curățate și secțiunile de scurgere ale apelor pluviale sau drenurile de pe suprafața parcului.

La aceste activități Direcția Silvică Suceava participă cu un număr de 30 de salariați din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți.

Imagini
Acțiune de igienizare a Parcului Șipote
Acțiune de igienizare a Parcului Șipote
Acțiune de igienizare a Parcului Șipote
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere