range-maxillary

Alocațiile pentru copii majorate, în plată începând cu luna mai

Plata alocaţiilor majorate pentru copii se face începând cu luna mai, noile niveluri ale acestui ajutor social intrând în vigoare în aprilie, conform OUG 9/2019.

Alocaţia de stat pentru copii este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern însă aceasta prevedea că majorarea se va face “începând cu drepturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2019”.

În martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii, cei mai mulţi beneficiari fiind înregistraţi în Bucureşti – 332.714 şi în judeţele Iaşi – 181.697, Suceava – 137.971 şi Bacău – 130.843, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

AGERPRES

Alocațiile pentru copii majorate, în plată începând cu luna mai

Imagini
Alocațiile pentru copii majorate, în plată începând cu luna mai
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere