range-maxillary

Ateliere creative pentru copii, sâmbătă, la Shopping City Suceava

Shopping City Suceava, în colaborare cu Smart School, organizează ateliere de creaţie pentru copii.

Cei mici sunt invitaţi să îşi pună imaginaţia în practică şi să confecţioneze obiecte inedite, utilizând diverse tehnici moderne şi atractive.

Atelierul de pe data de 21 iulie le rezervă copiilor participanţi multe surprize.

În cadrul atelierului de sâmbătă, cei mici au oportunitatea de a participa la experimentul „Reciful de corali”, rezultat în urma oţetului cu bicarbonatul de sodiu.

Totodată, copiii prezenţi la atelierul „Hand drum” sunt invitaţi să-şi pună în practică toate resursele creative, pentru a învăţa din ce şi cum poţi realiza un instrument muzical.

Atelierele au loc în fiecare sâmbătă, între orele 13.00-15.00, în incinta centrului comercial, în zona magazinului Pepco, şi se adresează copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani. Structurate tematic, atelierele reuşesc de fiecare dată să menţină interesul celor mici, ajutându-i totodată să-şi dezvolte atenţia, creativitatea şi abilităţile practice. Intrare liberă! La fiecare atelier pot participa maximum 25 de copii, iar înscrierile se fac săptămânal, la 0745 403 220.

Ateliere creative pentru copii, sâmbătă, la Shopping City Suceava

Imagini
Ateliere creative pentru copii, sâmbătă, la Shopping City Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere