range-maxillary

Cablurile aeriene vor fi îngropate, pe 33 de străzi din Suceava

O parte dintre cablurile aeriene care „decorează” străzile municipiului Suceava urmează să nu mai fie vizibile, după ce se va trece la îngroparea acestora într-o serie de canale amenajate special cu această destinație.

Măsura nu poate fi pusă în aplicare în tot orașul, din cauza numeroaselor piedici întâmpinate în teren, dar în prezent sunt făcute demersurile necesare pentru aplicarea acesteia pe un număr de 33 de străzi.

„Facem verificări cadastrale pe 33 de străzi din municipiul Suceava. Este destul de delicat să stabilești pe unde vin amenajate aceste canale pentru îngroparea cablurilor. Asta e realitatea, rețelele edilitare nu sunt actualizate, a fost o perioadă destul de mare în care fiecare a făcut după cum l-a tăiat capul și nu se știe ce găsim în subteran. La fel pățim și cu platformele semi-îngropate la care lucrăm acum, când mergem în teren cu planșe, mereu găsim altceva, care nu apărea ca fiind acolo. Sper ca cel târziu în luna iulie să aprobăm caietul de sarcini și să demarăm licitația pentru acest proiect important și din punct de vedere estetic”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.

Cablurile aeriene vor fi îngropate, pe 33 de străzi din Suceava

Anterior, primarul Sucevei a făcut demersuri, care nu s-au mai concretizat, pentru a concesiona unei firme private serviciul de gestionare a cablurilor care trebuie îngropate, în ideea ca investițiile să fie făcute de firmă, care să își acopere costurile din perceperea unei taxe de la cei care se folosesc de acele cabluri pentru a furniza diverse servicii.

Îngroparea cablurilor aeriene din oraș ar însemna nu doar întreruperea temporară a unor servicii publice, cât mai ales noi săpături, de-a lungul străzilor din întreg municipiul, pe spațiile verzi și pe trotuare, pentru a se face acele canale speciale în care să fie adăpostite.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Cablurile aeriene vor fi îngropate, pe 33 de străzi din Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere