range-maxillary

Cafeneaua zonei de agrement Tătărași, scoasă din nou la licitație

Vizitatorii zonei de agrement a Sucevei, amenajată la baza dealului Tătărași, în zona lacurilor, vor avea la dispoziție și un spațiu de alimentație publică, o cafenea, la care să poată servi băuturi calde sau răcoritoare, după preferințe, ori o prăjitură, în zilele în care merg să se relaxeze acolo.

Consilierii locali suceveni au aprobat în unanimitate organizarea unei noi licitații de închiriere a clădirii cu destinație de cafenea, în alte condiții decât cea organizată anul trecut, când vara a trecut fără a mai fi dat în folosință acel spațiu.

„Din cauza unei strategii greșite, anul trecut s-a mers pe o formulă de licitație care nu a dus la un rezultat concret. Ca atare, am decis să schimbăm modalitatea de licitare, să nu mai avem asemenea surprize. Ne dorim ca cel târziu la 1 Mai cafeneaua să avem desemnată o firmă care să se ocupe de gestionarea cafenelei, încât sucevenii care vin la zona de agrement să aibă posibilitatea de a servi un suc, apă, cafea, etc”, a spus inițiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu.

Licitația de închiriere a suprafeței de 88 de metri pătrați pentru desfășurarea de activități de alimentație publică, va avea un preț de pornire de 9lei/mp/lună, adică 792 de lei lunar. Ofertele vor fi depuse în plic, dublu sigilat, iar la licitație se pot înscrie atât societăți comerciale, persoane fizice autorizate cât și întreprinderi individuale și familiale, care desfășoară activități de alimentație publică și nu au datorii către bugetul local al Sucevei.

Cafeneaua zonei de agrement Tătărași, scoasă din nou la licitație

Câștigătorul va avea de plătit o garanție echivalentă cu plata anticipată a chiriei datorate pe șase luni, din care să poată fi trași bani în caz de neplată a chiriei datorate pentru perioade mai mari de trei luni sau integral, în caz de reziliere a contractului înainte de termen.

Perioada de închiriere va începe odată cu semnarea contractului și se va încheia pe 31.12.2021, adică o perioadă de aproape trei ani, la care există posibilitate de prelungire, cu acordul părților.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Cafeneaua zonei de agrement Tătărași, scoasă din nou la licitație
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere