range-maxillary

Călătoriile cu autobuzele şi microbuzele TPL, mai scumpe de zilele viitoare

Sucevenii vor plăti mai mult pentru fiecare călătorie cu autobuzele sau microbuzele TPL, începând de săptămâna aceasta.

Noile tarife, aprobate în şedinţa de Consiliu Local de joi, 31 mai 2018, la solicitarea conducerii TPL, sunt de 2,5 lei pentru o călătorie, în loc de 2 lei, cât costă începând din 2010, în vreme ce pentru un abonament valabil pe toate liniile, noul preţ este de 75 de lei, în loc de 66 de lei.

Practic, costul unei călătorii cu autobuzul a devenit mai mare cu 0,5 lei, iar cel al unui abonament valabil 30 de zile, pe toate liniile, cu 9 lei.

Noile tarife, aprobate cu 12 voturi pentru (PNL plus PMP), 3 abţineri şi 7 voturi contra (PSD şi ALDE), nu vor fi aplicate chiar de la 1 iunie, ci de la finele săptămânii viitoare, din motive tehnice. Mai exact, TPL trebuie să dea comandă de noi bilete şi abonamente de călătorie, cu valorile actualizate, până la sosirea acestora urmând să fie eliberate în continuare biletele la 2 lei/călătorie şi abonamentele în valoare de 66 lei (pentru 30 de zile, pe toate liniile).

Măsura de majorare a tarifelor TPL, a fost luată, conform celor care au votat-o, pentru a se evita intrarea în colaps a societăţii de transport public local, care nu are bani să plătească personalul, dar nici să repare autobuzele vechi, cu peste un milion de kilometri în bord, care “cedează” tot mai des.

Călătoriile cu autobuzele şi microbuzele TPL, mai scumpe de zilele viitoare

“În municipiul Suceava nu se poate trăi fără transport public în comun. Este neapărat nevoie să luăm această măsură pentru ca TPL să reziste, să avem cu ce merge la şcoală şi la serviciu. Chiar de mai cresc puţin preţurile, oamenii au cu ce circula – asta e cel mai important”, a spus consilierul local Angela Zarojanu, adresându-se colegilor din deliberativul local.

Pirateria din transportul public, motiv de dispută în Consiliul Local

Propunerea a fost criticată în special de către reprezentanţii ALDE, care susţin că majorarea de tarife putea fi evitată dacă era eliminată complet pirateria de pe maxi-taxi, referindu-se la cursele cu trasee intra-judeţene, care opresc de fapt în toate staţiile din oraş şi preiau călători.

În replică, viceprimarul Lucian Harşovschi i-a informat că Primăria Suceava a aplicat amenzi de 40.000 de lei acestor transportatori numai în ultimele două săptămâni, în vreme ce alte instituţii cu atribuţii de control în acest domeniu spun că legislaţia este neclară şi că nu se pot lua măsuri.

„Maxi-taximetrele opresc în staţiile din Suceava în baza unei hotărâri de Consiliu Judeţean din 2007, când la conducere era Gavril Mârza. Amenzile pe care le-am dat pentru faptul că maxi-taximetrele opresc în staţiile din oraş au fost contestate în instanţă şi Primăria a pierdut procesele”, a explicat Harşovschi, precizând că sancţiuni au putut fi date doar pentru maşinile fără licenţă de transport.

În opinia sa, singura soluţie pentru eliminarea pirateriei fără modificarea legislaţiei o reprezintă sensurile unice în municipiul Suceava, unde pe banda destinată transportului public local vor circula doar autobuzele TPL.

Imagini
Călătoriile cu autobuzele şi microbuzele TPL, mai scumpe de zilele viitoare
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere