range-maxillary

Cargo și Vița de Vie cântă la BLACK & WHITE Motorfest 2018

În perioada 10 – 12 august 2018, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, are loc BLACK & WHITE Motorfest, ediția 2018.
Ediția din acest an a festivalului aduce în fața publicului, vineri, 10 august, trupele Vița de Vie, Urma, Mihai Barbu Project și Help.
Sâmbătă, 11 august, Cetatea Sucevei va răsuna de muzica celor de la E-an-na, Adamo Caduco, Tenebres with Essenza Quartet și Cargo.

Cargo și Vița de Vie cântă la BLACK & WHITE Motorfest 2018

„Dragi motocicliști, iubitori de motoare și de muzică bună!!
Ne-am așezat, am tras aer în piept și am chibzuit mult timp cum să facem ceva deosebit.
Astfel că anul trecut am luat o pauză, tocmai pentru a reveni acum în forță. Convinși că motocicliștii și orașul Suceava merită mai mult, ținând cont și de faptul că Cetatea de Scaun a fost renovată total între timp, ne-am decis să îndrăznim și să organizăm o ediție a festivalului cum n-a mai fost, despre care să se ducă vestea. Vom avea, printre altele, o paradă, o expoziție de motociclete și concursuri inedite. Am ales și un line-up cu adresabilitate largă, regională, care să-i convingă și pe cei care vor veni de departe, că deplasarea a meritat. Evident că vom menține linia noastră, în sensul că vom pendula între Metal-ul cu accente Gothice, cel cu rădăcini în tradiția autohtonă sau cel experimental. Vom avea și o seară cu muzică Rock, cu surprize pe măsură, vă garantăm asta!
Vom reveni cu detalii concrete. Notați-vă în agendă al doilea week-end din luna august, când vom avea treabă și vom face ceva zgomot de calitate, pentru o amintire de răsunet.
Deși nu prea e vreme de motocicleala....ASFALT USCAT si ROCK ON!!!”, au transmis organizatorii evenimentului.

Imagini
Cargo și Vița de Vie cântă la BLACK & WHITE Motorfest 2018
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere