range-maxillary

Dar de Înviere - Arhiepiscopia Sucevei sprijină 1000 de familii prin asigurarea câte unui coș cu produse alimentare

  • Cea de-a doua ediție a concertului caritabil „DAR de Înviere” va avea loc luni, 25 aprilie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este aproape, ca de fiecare dată, și familiilor defavorizate, bătrânilor singuri și copiilor sărmani din cuprinsul întregii eparhii.

Și anul acesta, la slăvitul praznic al Învierii Domnului, Arhiepiscopia dorește să sprijine 1000 de familii prin asigurarea câte unui coș cu produse alimentare, cu o valoare totală de peste 170.000 lei.

Pentru a le aduce bucurie și mângâiere celor care se confruntă cu dificultăți financiare și materiale, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Centrul Cultural Bucovina vă invită la cea de-a doua ediție a concertului caritabil „DAR de Înviere”.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, va avea loc luni, 25 aprilie 2022, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 17:00. Acesta va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Concertul va debuta cu interpretarea unor compoziții specifice sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.

Vor susține momente emoționante și artiști consacrați ai muzicii populare românești, precum Mioara Velicu, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Elena Pădure, Constantin Bahrin, Sorin Filip, Lucica Păltineanu, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Ilie Caraș, Loredana Călin, Emilia Solovăstru, Gabriel Treteag, Alexandra Dan, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Mihai Cotos, Ionuț Țanța, Dinu Croitor, Alexandr Rudyk, Gennadii Kaptar. Totodată, îi vor acompania orchestra și corpul de balet ale Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.

Dar de Înviere - Arhiepiscopia Sucevei sprijină 1000 de familii prin asigurarea câte unui coș cu produse alimentare

Din vânzarea biletelor distribuite până în acest moment prin cele cinci Protopopiate ale eparhiei (Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni), au fost pregătite o parte dintre pachete și chiar sprijinite numeroase familii cu produse alimentare.

Întrucât mai sunt câteva zile până la sărbătoarea Învierii Domnului şi mai sunt beneficiari care nu şi-au primit darul, vă puteţi alătura acestui demers filantropic donând direct în conturile Arhiepiscopiei, cu mențiunea „DAR de Înviere”:

Beneficiar: ARHIEPISCOPIA SUCEVEI SI RADAUTILOR

RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014,

EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110,

DOLARI: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004.

Beneficiar: ARHIEPISCOPIA SUCEVEI SI RADAUTILOR

Cod SWIFT: RNCBROBU CUI 4244814

Donații pot fi făcute și prin mandat poștal, la adresa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Str. Iancu Flondor, nr. 2, loc. Suceava, Cod 720027, jud. Suceava, România.

De asemenea, cei care doresc să participe la eveniment, pot achiziționa bilete de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar și prin intermediul preoților parohi.

Imagini
Dar de Înviere - Arhiepiscopia Sucevei sprijină 1000 de familii prin asigurarea câte unui coș cu produse alimentare
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere