range-maxillary

Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava

Municipiul Suceava va beneficia de investiții de aproximativ 25 de milioane de euro, ca urmare a semnării, în cursul zilei de luni, 22 iulie, a contractului de finanțări europene pentru "Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava".

Proiectul include în primul rând achiziționarea a 35 de autobuze electrice pentru transport public de persoane, care vor circula pe traseele TPL din Suceava, realizarea unei autobaze special pentru divizia de transport electric, precum și o serie de alte investiții conexe.

“Am semnat astăzi, împreună cu domnul director general al ADR Piatra Neamț - Vasile Asandei, contractul "Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava", ce include:
• Achiziționarea a 35 de autobuze electrice (alte 15 vor fi licitate la MDRAP pe data 29.07.2019);
• Realizarea unei autobaze;
• Amenajarea stațiilor existente;
• Centru supraveghere video;
• Reabilitarea străzii Vasile Pârvan.

Valoarea totală a proiectului: 116.189.650,93 lei (aprox. 25 milioane euro), valoarea eligibilă este de 103.584.923,88 lei, iar contribuția Municipiului Suceava este de 2% - echivalentul a 2.071.698,50 lei”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava

Durata de implementare, conform contractului de finanțare, este de 30 de luni.

“După realizarea acestui proiect, vom avea în Municipiul Suceava o societate de transport performantă, un sistem de transport public civilizat cu prețuri suportabile pentru cetățeni”, a adăugat edilul sucevean.

Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava

În total, prin trei proiecte, din care unul deja concretizat, în municipiul Suceava vor circula 55 de autobuze electrice, fiind amenajată și o rețea vastă de puncte de încărcare pentru autovehicule electrice, cea mai mare din țară, de până acum.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava
Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava
Finanțări de 25 de milioane de euro pentru transport ecologic, semnate luni, la Primăria Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere