range-maxillary

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Lucrările de construire a unui nou pod peste râul Suceava, pentru realizarea unei rute alternative de circulație pentru Calea Unirii, avansează vizibil, fiind șanse ca noul pod să fie circulabil chiar de anul acesta.

Suntem în grafic cu lucrările la Podul Unirii. S-au adus primele 6 grinzi din beton de 24 m lungime, urmează ca până la sfârșitul săptămânii sa fie aduse toate grinzile.

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Se lucrează foarte bine la al doilea pilon și sunt șanse reale să circulam pe pod în acest an”, a precizat primarul Ion Lungu, care a verificat în teren evoluția lucrărilor demarate cu aproape două luni în urmă.

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Cel de-al treilea pod peste apa Sucevei, din municipiul Suceava, va purta numele Podul Unirii, licitația și contractul de realizare al acestuia fiind făcute în Anul Centenar, de sărbătorire a 100 de ani de la Marea Unire.

Acesta va avea o lungime de 104,4 m carosabil, o lățime totală de 11,20 m şi câte 1,5 metri trotuare de o parte şi de alta.

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Contractul pentru construirea unui nou pod peste râul Suceava a fost semnat cu asocierea SC Cornell’s Floor SRL Botoșani, SC Comir SRL Botoșani și SC Aria Construct SRL Alba Iulia. Termenul de realizare este de 24 de luni de la semnarea contractului, care a avut loc în decembrie 2018.

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Costurile de realizare a podului sunt acoperite aproape integral din creditul de 25 de milioane de lei contractat de municipalitate în urmă cu doi ani, din care pentru această lucrare au fost alocate peste 5 milioane de lei.

Grinzi de 24 de metri lungime, pentru Podul Unirii, aduse joi la Suceava

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere