range-maxillary

„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare

Ivana cea Groaznică”, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Ivana Mladenović, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Locarno.

Pelicula a fost inclusă în secțiunea „Cineasti del presente” a celei de-a 72-a ediții a celui mai important festival de film din Elveția, eveniment ce se va desfășura luna viitoare, în perioada 7-17 august 2019.

Secțiunea este dedicată regizorilor din întreaga lume, aflați la primul, al doilea sau al treilea film. În fiecare an, aproximativ cincisprezece producții de lungmetraj concurează pentru trofeul Pardo d’oro Cineasti del presente în valoare de 35.000 de franci elvețieni.

Ivana cea Groaznică” este o poveste neconvențională despre oameni și locuri, despre apartenență și dor, spusă cu umor și tandrețe.

Actrița sârbă Ivana lucrează și trăiește în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să își petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orășelul natal, înconjurată de familie.

Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local - festivalul de muzică Podul Prieteniei - și, deși nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la București și pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un băiat mult mai tânăr se împrăștie în oraș, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase.

„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare

Familia și prietenii sunt invitați să aducă pe ecran propriile emoții și să se interpreteze pe ei înșiși într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu își poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul titular este interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuție fac parte Luka Gramić, părinții Ivanei: Gordana Mladenović și Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu și regretata artistă Anca Pop.

Filmul este rezultatul unei crize personale din vara anului 2017, criză care m-a făcut să mă întorc acasă, pe malurile Dunării, la granița româno-sârbă”, declară regizoarea Ivana Mladenović. „Am început rescrierea evenimentelor din acea vară sub forma unui scenariu. Filmul a debutat ca un proiect independent, în Kladovo, acolo unde protagoniștii reali, prieteni și familie, acum sub forma unor personaje ficționalizate, au fost invitați să retrăiască evenimentele și, mai ales, emoțiile generate de acestea, în fața camerei de filmat. Toți «actorii» au repetat luni în șir interpretarea propriilor roluri și a replicilor. Un proces care a debutat ca un fel de terapie a devenit un film. Uneori și în istoriile personale, repetiția dramei devine o farsă. În cazul nostru, o comedie”, adaugă ea.

„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare

Scenariul și regia sunt semnate de Ivana Mladenović, co-scenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel și Andrei Rus, imaginea – de Carmen Tofeni, montajul - de Patricia Chelaru și Cătălin Cristuțiu, costumele – de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak și Gordana Mladenović, de machiaj - Iulia Popescu și Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon și Ivana Mladenović.

„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare

Ivana cea Groaznică” este o producție microFILM România și Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex și United Romanian Breweries Bereprod.

Ivana Mladenovic s-a născut în 1984, în Serbia. După ce a studiat Dreptul în Belgrad, s-a mutat în România, unde a absolvit secția de Regie a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (2010), precum și masterul în Regie de film (2011). Filmografia sa include: „Milky Way” (2007) – scurtmetraj documentar selecționat la Vision du Reel, Astra IFF, Banja Luka FF, Kassel Documentary & Video Festival, Rio de Janeiro Curta Cinema, „Pizza Love” (2008) – premiul pentru cel mai bun regizor străin la Porto Film Festival, inclus în selecția oficială Plus Camerimage Poland, „Afterparty” (2009) – premiat la Student Film Fest Sofia (Best Directing Early Bird), selecționat la Tel Aviv Student Film Festival, Fresh Film Festival Prague, „Skin” (2011) – inclus în selecția oficială de la Namur IFF, „If 6 Was 9” (2013) – documentar realizat în cadrul Aristoteles Workshop și inclus în selecția Astra Film Festival. Debutul ei în lungmetraj-documentar, „Turn Off The Lights”, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Tribeca în 2012 și a câștigat trofeul „Heart of Sarajevo” pentru cel mai bun documentar, precum și premiul Gopo.

Debutul său în ficțiune, „Soldații. Poveste din Ferentari", a avut premiera mondială la Toronto IFF 2017 și a fost selectat în competiția oficială de la San Sebastian IFF (unde a primit mențiunea specială Sebastiano), fiind recompensat ulterior cu Prix Decouverte la Namur FFF, premiul Cineuropa la Festivalul de la Trieste, mențiune specială New Talent Grand Pix la CHP PIX, cel mai bun debut în cadrul Zilele Filmului Românesc la TIFF, dar și cu premiul Gopo la aceeași categorie. Filmul a fost inclus în selecțiile festivalurilor de la Tromso, Istanbul, Hamburg.

Imagini
„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare
„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare
„Ivana cea Groaznică” va avea premiera mondială luna viitoare
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere