range-maxillary

Jocuri și dansuri medievale, practicate de tineri, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Tinerii suceveni au fost invitați sâmbătă să descopere și alte modalități, distractive și interesante, de petrecere a timpului liber. Astfel, în cadrul proiectului educaţional - concurs „Jocul medieval între comunicare şi acţiune”, organizat de Muzeul Bucovinei Suceava, timp de câteva ore, echipe de liceeni suceveni s-au întrecut în probe şi jocuri medievale, sub atenta îndrumare a inițiatorilor acestui program.

Jocuri și dansuri medievale, practicate de tineri, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Echipele, formate dintr-un băiat şi o fată, au participat la probe cu specific medieval care s-au dovedit deopotrivă distractive și incitante - alergatul cu sacul, mima, zaruri, dans medieval, tras de funie.

Jocuri și dansuri medievale, practicate de tineri, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Totul s-a petrecut în frumoase costume medievale, asigurate de Muzeul Bucovinei.

Primele trei echipe clasate au fost premiate, dar și ceilalţi participanţi au avut beneficii, pe lângă distracția lor, pozele făcute în costumațiile medievale, acordându-li-se diplome de participare şi legitimaţii de vizitare gratuită a obiectivelor Muzeului Bucovinei.

Jocuri și dansuri medievale, practicate de tineri, la Cetatea de Scaun a Sucevei

Scopul proiectului este promovarea patrimoniului cultural deţinut de Muzeului Bucovinei prin facilitarea accesului elevilor la activităţi de învăţare nonformală legate de istorie.

Cosmin ROMEGA

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere