range-maxillary

Microbuze TPL către Cetatea Sucevei, toată luna august

Sucevenii și turiștii care vor să viziteze Cetatea de Scaun Suceava ori să participe la evenimentele organizate în zona respectivă vor avea la dispoziție transport public local – microbuze sau autobuze TPL, în funcție de necesități.

„Luna august este una cu foarte multe evenimente în municipiul Suceava, de aceea, în fiecare final de săptămână, începând chiar de vineri, când începe Târgul meșterilor Populari, vom avea asigurat transport către Cetate, cu un microbuz de la TPL.

Urmează apoi Festivalul de Artă Medievală și alte evenimente, încât este necesar să asigurăm transportul public, de vineri până duminică inclusiv, începând cu ora 12.30, din stația Centru”, a anunțat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi.

Microbuzul sau autobuzul (în funcție de solicitări), va circula din 30 în 30 de minute, atât la dus cât și la întors, până la ora 21.00.

Microbuze TPL către Cetatea Sucevei, toată luna august

Imagini
Microbuze TPL către Cetatea Sucevei, toată luna august
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere