range-maxillary

Mii de cadouri pentru copiii au fost împărțite de Moș Nicolae în centrul Sucevei

Marți seara, copiii din municipiul Suceava au avut ocazia de a se întâlni față în față cu Moș Nicolae și de a primi o mulțime de cadouri, la scena luminată de mii de beculețe, de lângă bradul de Crăciun din Centru.

Miile de suceveni care s-au adunat pe esplanada Casei de Cultură au avut parte de un frumos concert de colinde, oferit de talentate grupuri venite de prin județ, manifestarea fiind inclusă în programul „Crăciun în Bucovina”, dar și de o întâlnire cu un Moș Nicolae autentic, venit direct din bătătura casei sale țărănești, dar încărcat cu cadouri.

În jurul orei 18.00, concertul de colinde a fost întrerupt pentru scurt timp, pe scenă urcând primarul Sucevei, Ion Lungu, care a anunțat venirea lui Moș Nicolae și a celor 5000 de cadouri pregătite pentru copii.

„Conform tradiției, pentru al 13-lea an consecutiv Moș Nicolae a venit la Suceava, la copiii cuminți. Ne-am pregătit cu o seară frumoasă, în care copii să colinde, să cânte, așa cum e frumos de sărbători, să fie o atmosferă magică.

Sărbătorile de iarnă vor continua și cu alte spectacole pe scena din fața Casei de Cultură, unde vor veni copii de la școlile din municipiul Suceava, de toate vârstele.

Iar pe 27 decembrie va avea loc un spectacol extraordinar al tradițiilor populare, cu invitați din mai multe zone din țară, cu al lor specific folcloric. Împreună cu Consiliul Județean facem eforturi să oferim sucevenilor sărbători cât mai frumoase și cu evenimente fericite”, a spus edilul sucevean, care a adăugat că deja se fac pregătirile și pentru Revelionul în aer liber.

Mii de cadouri pentru copiii au fost împărțite de Moș Nicolae în centrul Sucevei

Apariția pe scenă a unui Moș Nicolae cu barbă albă de-un cot, toiag și straie tradiționale a fost una din frumoasele surprize de care s-au bucurat miile de oameni care au urmărit spectacolul de colinde de pe esplanada plină de lumini de sărbătoare.

Mii de cadouri pentru copiii au fost împărțite de Moș Nicolae în centrul Sucevei

Mii de cadouri pentru copiii au fost împărțite de Moș Nicolae în centrul Sucevei

Împărțirea cadourilor a mers foarte bine, cu sprijinul forțelor de ordine, fiind făcut un culoar de intrare și unul de ieșire de pe scenă, unde Moș Nicolae și ale sale ajutoare au împărțit miile de pungi cu surprize dulci, snaks-uri și fructe.

Mii de cadouri pentru copiii au fost împărțite de Moș Nicolae în centrul Sucevei

Cosmin ROMEGA

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere