range-maxillary

Mii de flori împărțite de primarul Sucevei, de 8 Martie

La fel ca în fiecare an, Ziua Femeii a fost marcată de conducerea municipalității sucevene prin oferirea a mii de flori sucevencelor, atât pe stradă, cât și prin instituții.

Primarul Ion Lungu a ținut să fie prezent în mai multe cartiere ale municipiului reședință de județ, felicitând trecătoarele de ziua lor, urându-le să aibă „o primăvară frumoasă!” și oferindu-le flori.

Mii de flori împărțite de primarul Sucevei, de 8 Martie

Nu au fost uitate nici femeile aflate la muncă, edilul sucevean intrând și prin instituții, în căutarea doamnelor și domnișoarelor.

De altfel, prefectului județului Suceava, Mirela-Elena Adomnicăi, a fost printre primele femei felicitate de 8 Martie.

Mii de flori împărțite de primarul Sucevei, de 8 Martie

Nu au fost neglijate nici cele 300 de angajate din Primărie, care, ca în fiecare an, s-au adunat în sala de ședințe a Consiliului Local, unde au primit flori de la bărbații aflați la conducerea instituției, în frunte cu primarul Ion Lungu.

Mii de flori împărțite de primarul Sucevei, de 8 Martie

„Aș putea spune, conform tradiției, am împărțit și în acest an flori doamnelor și domnișoarelor din municipiu Suceava, în zona centrală,în preajma magazinului Bucovina, în cartierul George Enescu, la Prefectură și la Consiliul Județean.
Totodată am sărbătorit așa cum se cuvine cele 300 de femei care lucrează în primărie. La mulți ani, stimate doamne și domnișoare, cu ocazia zilei de 8 martie!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.

Mii de flori împărțite de primarul Sucevei, de 8 Martie

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere