range-maxillary

Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017

Shopping City Suceava găzduieste weekendul acesta cel mai important eveniment chinologic din regiunea Moldovei, Bucovina Dog Show 2017. Evenimentul, care se desfăşoara în parcarea centrului comercial pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, adică 20 şi 21 mai, aduce în faţa sucevenilor sute de câini de rasă, din ţară şi de peste hotare, într-un spectacol fascinant.
Bucovina Dog Show reuneste două expoziţii chinologice naţionale multirasă, cu decernarea titlului CAC (Certificat de Aptitudini pentru Campionat). În cele două zile de concurs sunt înscrişi peste 600 de câini, din 51 de rase, precum şi peste 200 de proprietari şi canise, la competiţia jurizată de un corp de arbitri internaţionali.
Vizitatorii vor putea admira câini de rasă de o diversitate uimitoare, unii dintre ei prezenţi pentru prima oară la competiţiile organizate la Suceava - de la Whippet, Border Collie, Samoyede, Câine de Karelia pentru urs, Boston Terrier, Pug (mops), Pomeranian, Boxer german galben, Vijla maghiară la exemplare de talie mare, precum Câinele de pază Moscovit, Ciobănescul turcesc de Anatolia, Ciobanescul alb elveţian, Ciobănesc de Berna, Terrierul negru rusesc, Ciobănescul Olandez sau Mastiful Tibetan.

Evenimentul este organizat de 10 ani de Asociaţia Chinologică a judeţului Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava, fiind deja una din manifestările marcante pentru judeţul Suceava şi pentru zona geografică Moldova, în cadrul căreia se realizează o promovare semnificativă a chinologiei ca sport şi ştiinţă, dar şi a zonei noastre, Bucovina.

Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017


Programul expoziţiei chinologice Bucovina Dog Show


Programul expoziţiei în cele două zile începe de la ora 10:00 cu deschiderea oficială, apoi în intervalul 10:30 – 13:00 se realizează arbitrajul la ringuri, între 13:00 – 14:00 este pauză şi apoi de la 14:30 sunt concursurile speciale şi „Best in Show”.
Duminică după-amiază va fi momentul de apogeu al celor două expoziţii naţionale, când se va desemna „Supreme Best în Show”, dintre cei patru câştigători de la „Best in Show” şi „Best in Show junior” din cele două zile de concurs.
Juriul care va oficia în cele două competiţii este alcătuit din doi arbitri din Ucraina: Galyna Kalinichenko (fost coordonator al Comisiei Crescătorilor de Câini din Ucraina) şi Oksana Grebeniuk şi trei arbitri din România: Anca Diana Giura (arbitru all rounder cu o vastă experienţă chinologică) Catrinel Păuna şi preşedintele Asociaţiei Chinologice a judeţului Suceava, Cristian Moroşanu.

Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017


Concursul, deschis şi celor care nu posedă certificat de origine (pedigree)


menţionat este faptul că la cele două expoziţii chinologice naţionale s-au putut înscrie atât câinii cu ascendenţă cunoscută (care posedă certificat de origine, pedigree), cât şi câinii fără ascendenţă cunoscută (care nu posedă certificat de origine, pedigree). Aceştia din urmă pot dobândi certificat de origine (pedigree) de tipicitate, vor intra în circuitul chinologic naţional, iar puii lor vor putea avea certificate de origine (pedigree) la naştere. La competiţie va fi prezent şi exemplarul care a câştigat titlul de „Supreme Best in Show”, un Ciobănesc Caucazian pe nume Ahab.

Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017


Partenerii evenimentului: Shopping City Suceava şi Royal Canin – parteneri principali, Egger, Rompeisaj, Vila Casa de Oaspeţi, Animax, Belcando, Darex Auto – transportator oficial al evenimentului, Citadin Construct, Restaurant Any Time, Mobexpert, Carrefour Suceava, Leroy Merlin.

Imagini
Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017
Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017
Peste 600 de câini de rasă participă la Bucovina Dog Show 2017
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere