range-maxillary

„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava

Ultima lună de vară aduce spectatorilor suceveni spectacole în aer liber, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, în spații inedite care se transformă în mici oaze de speranță și bucurie.

Spectacolul concert „PiSiCi”, de Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, deschide programul lunii, chiar din prima zi.

După concertul Pisicilor pe acoperișul teatrului din Suceava, care a însemnat emoție și bucurie atât pentru actori cât și pentru spectatori, ne-am gândit la un loc aparte, pentru cea de-a doua întâlnire cu „PiSiCi” în aer liber.

Impunătoarea Cetate de Scaun a Sucevei devine astfel scenă pentru spectacolul concert „PiSiCi”, unde vă așteptăm cu drag, sâmbătă, 1 august, la ora 19:00”, au transmis reprezentanții teatrului sucevean.

„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava

Pe data de 7 august spectatorii sunt invitați să li se alăture la un nou spectacol cu priză la public - „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, care va avea loc în Parcul de Agrement Tătărași, la ora 19:00.

„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava

Pentru că sucevenilor le sunt tare dragi PiSiCi-le, un al doilea spectacol va avea loc, pe 16 august, în Centru, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, la ora 19:00.

„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava

Sperăm să fiți alături de noi la aceste evenimente mult așteptate, organizate de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. Vă așteptăm, cu drag, la teatru!”, au mai transmis reprezentanții instituției culturale, care își continuă activitatea, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, prin organizarea de evenimente în spații inedite, deschise.

Imagini
„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava
„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava
„PiSiCi” - spectacol concert, sâmbătă, în Cetatea de Scaun Suceava
Impresii, ganduri ...

Premiere
  • The War with Grandpa

    The War with Grandpa

    Gen: Comedie, Familie, Drama
  • Break the Silence: The Movie

    Break the Silence: The Movie

    Gen: Documentar
  • The New Mutants

    The New Mutants

    Gen: Actiune, Aventura, Groaza, SF
  • Military Wives

    Military Wives

    Gen: Drama
  • Tenet

    Tenet

    Gen: Actiune, Thriller, SF
    Program cinematografe
    • The War with Grandpa
      Cinema City Suceava: 14:50 17:20 19:50 22:20
    • The New Mutants
      Cinema City Suceava: 14:00 16:25 18:50 21:20
    • Military Wives
      Cinema City Suceava: 13:50 16:30 19:20 22:00
    • Tenet
      Cinema City Suceava: 13:30 14:30 16:50 18:00 20:10 21:40
    • After We Collided
      Cinema City Suceava: 15:50 18:30 21:00
    • Onward
      Cinema City Suceava: 13:10(3D, ro)
    • Mulan
      Cinema City Suceava: 13:40(3D, ro) 14:40(3D) 16:20(3D, ro) 17:30(3D) 19:10(3D, ro) 20:20(3D) 22:00(3D)
    • The War with Grandpa
      Cinema City Suceava: 12:10 14:50 17:20 19:50 22:20
    • Break the Silence: The Movie
      Cinema City Suceava: 19:00
    • The New Mutants
      Cinema City Suceava: 11:30 14:00 16:25 18:50 21:20
    • Military Wives
      Cinema City Suceava: 11:10 13:50 16:30 19:20 22:00
    • Tenet
      Cinema City Suceava: 12:20 13:30 15:40 16:50 20:10 21:40
    • After We Collided
      Cinema City Suceava: 12:50 15:50 18:30 21:00
    • Onward
      Cinema City Suceava: 11:00(3D, ro)
    • Mulan
      Cinema City Suceava: 11:00(3D, ro) 12:00(3D) 13:40(3D, ro) 14:40(3D) 16:20(3D, ro) 17:30(3D) 19:10(3D, ro) 20:20(3D) 22:00(3D)
    In Curand
    • The War with Grandpa
      25.09.2020

      The War with Grandpa

      Gen: Comedie, Familie, Drama
    • Sorry We Missed You
      25.09.2020

      Sorry We Missed You

      Gen: Drama
    • Babyteeth
      25.09.2020

      Babyteeth

      Gen: Drama, Comedie
    • No Time to Die
      20.11.2020

      No Time to Die

      Gen: Actiune, Thriller, Aventura, Mister
    • Top Gun: Maverick
      23.12.2020

      Top Gun: Maverick

      Gen: Actiune, Drama