range-maxillary

Prima parcare supraterană, la sediul Primăriei Suceava

Parcarea Primăriei Suceava nu va deveni cu plată după aprobarea bugetului pe 2019, așa cum se prevedea într-o decizie de Consiliu Local de anul trecut, în schimb, acolo va fi amenajată prima parcare supraterană din oraș, pentru a se rezolva problema lipsei locurilor de parcare.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că prin decizia de Consiliu Local aprobată la finele lunii martie, de modificare a HCL privind parcările cu plată, prin care tariful de utilizare a parcărilor subterane din Centru a devenit de 1 leu/oră, parcarea de la sediul municipalității nu se numără printre cele care urmează să devină cu plată.

„În partea a doua a anului vom aproba indicatorii tehnico-economici pentru prima parcare supraterană, pe care să o realizăm ori cu fonduri europene ori proprii”, a explicat edilul sucevean.

Prima parcare supraterană, la sediul Primăriei Suceava

Decizia anterioară, de transformare a parcării Primăriei Suceava în parcare cu plată a fost luată în urma unui amendament al unui consilier ALDE, măsura fiind extinsă inclusiv în privința locurilor de parcare aferente clădirii, pe strada Alexandru cel Bun.

Modificarea acelui HCL a dus la anularea acelei prevederi, văzută de unii ca benefică, în sensul că așa s-ar găsi mai ușor locuri de parcare, dar contestată de alții.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Prima parcare supraterană, la sediul Primăriei Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere