range-maxillary

Programul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava 2023

În perioada 17 – 20 august 2023, la Cetatea de Scaun a Sucevei se desfășoară cea de-a XVII -a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”.
Peste 500 de cavaleri si domnițe din Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Slovacia, Ucraina și România vin la Suceava pentru patru zile de poveste în spirit medieval.
Nu vor lipsi „deliciile medievale”, preparate de Chef Cătălin Scărlătescu.
Eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și Primăria Municipiului
Suceava.

Prețul biletelor de acces la spectacolele din cadrul programului festivalului Festival Medieval „Ștefan cel Mare” Suceava este cel al biletelor de vizitare a Cetății de Scaun a Sucevei: 16 lei adulți, 8 lei pensionari, 4 lei elevi studenți!

Programul festivalului este structurat în două părți: de la 10.00 dimineața până la ora 13.00, cand are loc o pauză binemeritată pentru trupe, iar mai apoi programul de după amiază de la ora 15.00 până în miez de noapte.

Biletele se pot procura de la casele de bilete ale Cetății (în ziua participării) sau on-line: https://booktes.com/bilet/cetatea-de-scaun-a-sucevei

Programul complet al Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, ediția 2023:

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere