range-maxillary

„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie

Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din vestul Chinei debutează joi, 12 aprilie, la București.

Ceremonia de deschidere a „Săptămânii filmului din vestul Chinei”, manifestare organizată de Festivalul Internațional de Film „Silk Road” (SRIFF), va avea loc de la ora 20.00, la Cinemateca Eforie din capitală.

La eveniment va participa o importantă delegație chineză printre care îi amintim pe Zhuang Changxing, președinte onorific al SRIFF, directorul Departamentului Permanent de Propagandă al Provinciei Shaanxi; Wang Fubao, vicepreședinte al SRIFF, directorul Administrației de Radio, Film și Televiziune a Provinciei Shaanxi; Shan Zixiao, secretar general al SRIFF, director al departamentului Filme al Administrației de Radio, Film și Televiziune a Provinciei Shaanxi; Zhao Ping, director general executiv adjunct al Western Movie Group Co., Ltd; Duan Peng, agent de legătură internațional al SRIFF, director executiv al Sunnyway Film.

Timp de 4 zile, bucureștenii vor putea urmări cele mai importante producții „Made in China”, filme apreciate de publicul asiatic, dar și criticii de specialitate din întreaga lume.

„Săptămâna filmului din vestul Chinei” va fi deschisă de pelicula „Câinele de vânătoare”, în regia lui Jianhua Liu, avându-i în distribuție pe Hong Huang, Xiangjing Liu, Tao Sun. Premiera filmului în România va avea loc în prezența regizorului, dar și a actriței Zhao Tingting.

„Câinele de vânătoare” este câștigătorul trofeului pentru „Cel mai bun lungmetraj” la cea de-a 3-a ediție a Festivalului Internațional de Film „Silk Road”; „Silver Award” la cea de-a 41-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Montreal, secțiunea Film Chinezesc, și trofeul „Golden Angel” la a 13-a ediție Chinese American Film Festival.

„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

În cadrul Galei de deschidere va avea loc și semnarea unui Acord de Parteneriat Strategic cu Festivalul Internațional de Film Transilvania, moment la care va fi prezent și Tudor Giurgiu, directorul TIFF.

„Ne bucurăm că lista de prieteni ai Festivalului Internațional de Film Transilvania devine din ce în ce mai mare și mai diversă și că începând din acest an Festivalul Internațional de Film „Silk Road” se numără printre ei. Credem că acest parteneriat strategic poate crește vizibilitatea filmului românesc peste granițe și, în același timp, poate genera noi oportunități pentru tinerii cineaști ai ambelor țări”, a declarat Tudor Giurgiu.

Acordul are ca obiectiv general încurajarea comunicării și colaborării dintre România și China în ceea ce privește producția și distribuția proiectelor cinematografice, precum și explorarea oportunităților comune de învățare și dezvoltare în cadrul industriei.

„Săptămâna filmului din vestul Chinei” va continua în weekend la Cinemateca Union. De vineri până duminică vor fi proiectate filmele „Crested Ibis/"Pasărea Ibis Roșu" (regia Liang Qiao),
„Song of the Phoenix / Cântecul Phoenix"(regia Tianming Wu), „Born in China /Suntem născuți în China” (regia Lu Chuan), „Kung Fu Yoga” (regia Stanley Tong).

Prețul biletului pentru fiecare proiecție va costa 5 lei.

„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie

Imagini
„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie
„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie
„Săptămâna filmului din vestul Chinei” debutează joi, 12 aprilie
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere