range-maxillary

Scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală

Regizorul italian Bernardo Bertolucci a admis, la un eveniment care a avut loc la Cinemateca Franceză, că actriţa Maria Schneider nu a ştiut dinainte că va filma scena violului din „Ultimul tango la Paris”, în care a jucat alături de Marlon Brando.

„Voiam reacţia ei ca fată, nu ca actriţă. Ca Maria să interpreteze umilinţa şi furia ei, voiam să o simtă. Ţipetele. Nu, nu. Mai târziu mă va urî toată viaţa”.

Astfel a povestit cineastul ambiţiile sale artistice din spatele violului real, planificat de el însuşi şi de Marlon Brando.

„Secvenţa cu untul a fost o idee pe care am avut-o cu Marlon, în dimineaţa filmărilor”, a spus Bertolucci la Cinemateca franceză, în 2013, la doi ani după moartea actriţei. El a mai spus că s-a simţit oribil „într-un fel” pentru cum s-a purtat cu actriţa, dar s-a apărat spunând că a vrut reacţia ei „ca fată”. „Mă simt vinovat, dar nu-mi pare rău. Ca să obţii ceva cred că trebuie să fii complet liber”.

Drama erotică „Ultimul tango la Paris”, în regia lui Bernardo Bertolucci, a avut premiera pe 15 decembrie 1972, la Roma.

sursa Digi24

Imagini
Scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală
Scena violului din filmul „Ultimul tango la Paris” a fost reală
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere