range-maxillary

Transport cu autobuze TPL către Suceava Air Show

Pentru cei care doresc să participe sâmbătă, 4 august, la spectacolul aviatic Suceava Air Show, vor fi puse la dispoziție două autobuze TPL, care vor circula din Centru, din 30 în 30 de minute, începând cu ora 13.00.

„Dacă va fi nevoie vom suplimenta capacitățile de transport, astfel încât sucevenii să aibă cu ce ajunge la Aeroport”, a spus viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, care a precizat că nu va fi percepută o taxă specială, ci se va achita doar prețul unei călătorii TPL, în valoare de 2,5 lei.

Abonamentele de călătorie nu sunt valabile pentru aceste curse speciale.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 4 august 2018, începând cu ora 16:00, fiind organizat de Consiliul Judeţean Suceava împreună cu Aeroportul Internaţional ”Ştefan cel Mare”.

Adrenalina celei de-a VII-a ediţii a mitingului aerian va fi asigurată de profesionişti din elita Aeroclubului României, cu formaţia Hawks of Romania, Iacării Acrobaţi şi pilotul lituanian Jurgis Kairys, o legendă a acrobaţiilor aeriene şi multiplu campion mondial. Alături de aceştia vor participa şi piloţii Asociaţiei Bucovina Fly Club, precum şi Valer Novac, „tăticul elicopterelor” Ka-26 care va zbura la ”firul ierbii”.
Surpriza ediţiei din acest an este Formaţia ASALT, care va oferi un spectacol aviatic de excepţie cu două aeronave de înaltă acrobaţie „Skybolt of Romania”.

Intrarea la spectacolul aviatic Suceava Air Show este liberă.

Transport cu autobuze TPL către Suceava Air Show

Imagini
Transport cu autobuze TPL către Suceava Air Show
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere