range-maxillary

Un imens loc de joacă pentru copii va fi amenajat în cartierul Obcini

Lucrările de amenajare a unui loc de joacă cu o suprafață totală de 1000 mp – practic cel mai mare realizat până acum în Suceava, au început în cartierul Obcini, pe strada Victoriei (bl. E20, E21, E24).

Un imens loc de joacă pentru copii va fi amenajat în cartierul Obcini

„Spațiul va fi cu suprafață cauciucată, va avea și o zonă de joacă destinată copiilor până în 3 ani și va fi realizat în parteneriat cu operatorul de salubrizare, Diasil, în baza prevederilor contractuale de salubrizare stradală.
După finalizarea amplasamentului vom reabilita și parcarea adiacentă acestuia”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi.

Un imens loc de joacă pentru copii va fi amenajat în cartierul Obcini

Realizarea acestei investiții a devenit posibilă prin comasarea obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini al operatorului de salubrizare, de a amenaja câte un loc de joacă de 500 mp anual. Practic, în loc să facă două spații de joacă, în două zone diferite ale orașului, în doi ani, s-a mers pe ideea să facă unul singur, mai mare ca oricare altul.

Un imens loc de joacă pentru copii va fi amenajat în cartierul Obcini

În prezent, cel mai mare loc de joacă din municipiul Suceava este cel de pe strada Amurgului, din cartierul Burdujeni, de 660 mp, la care lucrările sunt aproape finalizate, urmând să fie inaugurat luna aceasta.

Un imens loc de joacă pentru copii va fi amenajat în cartierul Obcini

Cosmin ROMEGA

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere