range-maxillary

Vizionarea filmului „Belle et Sébastien”, miercuri, la Casa Prieteniei

Miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 18:00, la Biroul Francez din Casa Prieteniei, suceveni sunt invitați la o nouă proiecție de film francez - „Belle et Sébastien”. Intrarea este liberă.

„Acțiunea filmului Belle et Sébastien (2013) se desfăşoară în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în Alpii francezi. Viața liniștită a locuitorilor, ritmul transhumanței sunt întrerupte de momentul aparației lui Belle, un câine alb, măreț, a cărui prezență în viața lui Sebastien, pe de o parte, și în viața oierilor și a sătenilor, pe de alta, va naște, cu siguranță, multe întrebări în sufletul copiilor, dar și al adulților.

Belle et Sébastien este o poveste emoționantă, care ilustrează minunatele peisaje cu zăpadă imaculată ale Alpilor. Pe scurt, o poveste de iarnă, cu întâmplări deosebite, care reflectă conexiunea om-natură, dar mai ales, inocenta întâlnire copil-natură”, au transmis organizatorii.

Vizionarea filmului „Belle et Sébastien”, miercuri, la Casa Prieteniei

Imagini
Vizionarea filmului „Belle et Sébastien”, miercuri, la Casa Prieteniei
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere