range-maxillary

Cinema, Mon Amour

  (2015)
Cinema, Mon Amour
Gen film:
Documentar
Regia:
Alexandru Belc
Actori:
Nota IMDB: n/a (n/a voturi)
Durata: 75 min
Tara:

Odată mândria națiunii, cinematografele din România sunt acum abandonate și uitate de toată lumea. Cu toate astea, ele sunt locuri pline de viață, dragoste și pasiune pentru cinema.

"Cinema, Mon Amour" prezintă povestea lui Victor Purice – manager, fost operator și cinefil împătimit, și a celor două angajate ale sale, Cornelia și Lorena. Zi de zi, aceștia se luptă pentru a păstra cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamț – unul dintre ultimele cinematografe rămase în România în prezent. Cum a trăit “epoca de aur” a cinematografiei, Victor visează să aducă înapoi zilele de glorie, dar se chinuie să țină pasul cu noua și dura realitate. Seamănă cu lupta lui Don Quijote, această încercare a sa de a menține o sală fără încălzire și care se strică pe zi ce trece și pentru care nu primește ajutor din partea statului, proprietarul locului. Deși familia lui Victor trăiește în Italia de mai bine de opt ani, acesta refuză să li se alăture deoarece nu se poate despărți de locul unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Victor este convins că în momentul în care ar pleca, cinematograful va fi închis și va avea același destin ca majoritatea celorlalte cinematografe din România.

Alexandru Belc a mai regizat documentarele 8 Martie (2012) și Rebel, Rebel (2009, co-autor Mihai Bauman). Anul acesta, cu Cinema, mon amour, a câștigat Cat & Docs Award și Croatian Radio Television HRT Award la Festivalul de la Sarajevo, în cadrul workshop-ului Docu Rough Cut Boutique. Documentarul a fost selecționat și în competiția Next Masters la Festivalul Internațional de Documentar și Animație DOK Leipzig.

Montajul este semnat de Ioachim Stroe, imaginea de Tudor Panduru și Alexandru Belc, iar de sound design s-au ocupat Vlad Voinescu și Filip Mureșan. Producătorii filmului sunt Hanka Kastelicová (HBO Europe) și Tudor Giurgiu (Libra Film), iar co-producători Radovan Sibrt și Viktória Hozzová. Producătorul executiv al filmului este Bogdan Crăciun.

Cinema, mon amour este o producție Libra Film, în co-producție cu HBO Europe și Pink Productions (Cehia). Proiectul a fost dezvoltat în cadrul programului MEDIA al Uniunii Europene.

Cinema, Mon Amour

English

Follows the story of Viktor Purice - manager, former projectionist and lifetime cinephile and his two loyal employees, Cornelia & Lorena, in their everyday battle to preserve Dacia Panoramic Cinema in Piatra Neamt - one of the last remaining cinemas in Romania today. Having lived through "the golden age" of cinema, Viktor dreams of bringing back the good old glory days, yet struggles to keep up with the new harsh reality. In a theater that lacks heating and is slowly falling apart, with no support from the State who owns the place, it’s almost a Don Quixote fight.

Program vizionare
Imagini
Cinema, Mon Amour
Taguri: cinema
Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere