range-maxillary

A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean

Cea de-a treia stagiune a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava a început de vineri, 6 septembrie, cu unul dintre cele mai deosebite spectacole din repertoriu - „Tigrul din orașul nostru” de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop și scenografia lui Adrian Damian.

Inovativ și contemporan, folosind tehnologia în cel mai artistic mod cu putință, „Tigrul din orașul nostru” este prima producție a teatrului sucevean.

Programul spectacolelor lunii septembrie mai include:

- „PiSiCi”, de Bobo Burlăcianu - 13.09/19:00;

- „Kebab” de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan – 17.09/19:00;

- „Noapte bună, tăticule!”, după Jean Poiret, regia Alexandru Grecu – 24.09/19:00;

- „Serate teatrale” organizate de trupa Pi a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”- 28-29.09.

A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean

Festivaluri și turnee

Debutul noii stagiuni aduce și turnee, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava fiind invitat în această toamnă la mai multe festivaluri de gen din țară.

Pe 19 septembrie spectacolul „Kebab” va fi jucat în cadrul Festivalului de teatru contemporan „draMA XI” de la Odorheiu Secuiec.

Primul turneu internațional al acestei stagiuni va avea loc la finalul lunii.

Pe 26 septembrie actorii suceveni vor juca, pentru comunitatea românească dar nu numai, pe scena teatrului Dramatic Olga Kobileanska din Cernăuți, spectacolul „Noapte bună, tăticule!”, în regia lui Alexandru Grecu.

Acesta va fi doar primul pas al colaborării dintre cele două instituții teatrale, care presupune un schimb de spectacole și o intensificare a relațiilor culturale dintre cele două regiuni.

Deplasarea la Cernăuți este finanțată parțial printr-un proiect al TMMVS, desemnat câștigător de UNITER, organism ce oferă anual susținere instituțiilor teatrale din Fonduril speciale ale timbrului teatral”, a precizat directorul Teatrului sucevean, Carmen Veronica Steiciuc.

A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean

În plus, trupa Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava participă în această toamnă la evenimente culturale și festivaluri de teatru din: Iași, Botoșani, Galați, Siret, Brașov, Covasna.

Cosmin ROMEGA

Imagini
A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean
A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean
A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean
A început noua stagiune (2019 - 2020) a teatrului sucevean
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere