range-maxillary

Centrul de Relaţii Clienţi E.ON Suceava s-a mutat la Iulius Mall

Noul Centru de Relaţii Clienţi amplasat la etajul Iulius Mall din Suceava, Calea Unirii nr. 22, este deschis de luni până joi, între orele 09.00 şi 17.00, respectiv vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Locaţia este uşor accesibilă, iar interacţiunea cu clienţii este facilitată prin intermediul unui număr de 20 de ghişee unde, cu ajutorul agenţilor specializaţi, pot fi soluţionate cele mai diverse operaţiuni. Nu în ultimul rând, în sala de aşteptare, modern amenajată şi spaţioasă, compania pune la dispoziţia clienţilor o serie de informaţii de interes prin intermediul monitorului amplasate în acest spaţiu.

Este un moment deosebit de important în ceea ce priveşte obiectivul nostru de a realiza o interacţiune cât mai eficientă în relaţia cu clienţii. Ne bucurăm să avem astăzi alături de noi autorităţile locale cărora le mulţumim pentru atitudinea constructivă manifestată şi pentru că ne-au sprijinit în acest demers de a avea o locaţie modernă şi uşor de accesat şi care va conduce , cu siguranţă, la servicii mai bune pentru clienţilor noştri”, a declarat dr. Gilbert Meyer, director General Adjunct E.ON România.

Prezent la eveniment, domnul Marian Andronache, viceprimar al municipiului Suceava, ne-a spus ”E.ON este o companie care se respectă, orientată către clienţi şi care vrea să ofere servicii de calitate. Relocarea Centrului de Relaţii cu Clienţii este un pas important, aducându-l dintr-o zonă centrală supraaglomerată într-un mall frumos. Ştiu că există păreri pro şi contra E.ON, mai ales după liberalizarea pieţei de gaze naturale şi energie. Dar, dacă clienţii vor vedea creşterea calităţii serviciilor, reducerea timpului de rezolvare a solicitărilor atunci cu siguranţă vor merge în continuare cu dumneavoastră”.

În cadrul centrului, consumatorii pot să încheie sau să modifice contracte de furnizare a gazelor naturale şi a energiei electrice, să primească informaţii despre conţinutul facturilor, accesul la sistemul de distribuţie a gazelor naturale si a sistemului de distribuţie a energiei electrice, consultanţă privind tarifele sau modalităţile de plată şi alte informaţii utile.

În judeţul Suceava, clienţii E.ON mai sunt deserviţi prin intermediul punctelor de lucru de la Vatra Dornei şi Rădăuţi (program de lucru similar cu cel al Centrului de Relaţii Clienţi Suceava), iar începând din luna iunie, respectiv iulie 2016 mai funcţionează două puncte de informare la Broşteni (o zi pe săptămână) şi Câmpulung Moldovenesc (doua zile pe săptămână) .

Ca alternativă la acestea, consumatorii noştri pot să acceseze cu încredere unul dintre următoarele canale de comunicare:

  • Centrul Servicii Clienţi - telefonic, de luni până vineri între orele 08.00 şi 20.00, la numerele 0800 800 366 şi 0800 800 900, apelabile gratuit, din orice reţea de telefonie sau 0265 200 366, apelabil la tarif normal, din toate reţelele de telefonie;

  • prin e-mail, la adresa: serviciiclienti@eon-romania.ro;

  • pe fax, la numărul: 0265 200 367;

  • prin poştă, la O.P.1, C.P. 10 Târgu Mureş.

  • E.ON Myline – prin crearea unui cont de client

Serviciile oferite prin portalul www.myline-eon.ro permit accesul la factura electronică, transmiterea indexului autocitit al contoarelorului de gaze naturale şi energie electrică (în cazul în care clientul a optat pentru acest serviciu), modificarea rapidă a programului de consum pentru gazele naturale şi energie electrică, vizualizarea termenelor în care este necesară efectuarea reviziilor sau verificărilor tehnice periodice ale instalaţiilor de utilizare gaze naturale, precum şi informaţii referitoare la istoricul de consum individual.

În ultimii ani, în contextul creşterii numărului de consumatori casnici şi a unor cerinţe specifice ale acestora, o atenţie deosebită a fost acordată creşterii numărului de canale de încasare şi a diversificării acestora. Astfel, la acest moment, plata facturilor poate fi efectuată prin accesarea canalelor oferite de partenerii noştri: BRD, ING Bank, Banca Transilvania, UniCredit Bank, Banca Carpatica, CreditCoop, Raiffeisen Bank, Payzone, PayPoint, Rompay Solutions, un-doi Centru de plăți, Westaco, ZebraPay și M-Pesa.

Imagini
Centrul de Relaţii Clienţi E.ON Suceava s-a mutat la Iulius Mall
Centrul de Relaţii Clienţi E.ON Suceava s-a mutat la Iulius Mall
Centrul de Relaţii Clienţi E.ON Suceava s-a mutat la Iulius Mall
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere