range-maxillary

Curse TPL din oră în oră, către Cetatea de Scaun Suceava, începând de astăzi

Sucevenii și turiștii care vor să ajungă la Cetatea de Scaun Suceava și la evenimentele care vor avea loc acolo în această vară, au la dispoziție, începând de astăzi, un nou traseu de transport public local.

„Începând cu 15 iulie și până la 31 august avem înființat un nou traseu, care un microbuz TPL va circula de vineri până duminică inclusiv, din oră în oră, din Centru până la Cetate, cu oprire la Uzina IRE, pentru cei care doresc să meargă la evenimentele care au loc în acea zonă.

Primul microbuz va avea plecare de la ora 11.00 din Centru, de unde va pleca din oră în oră, iar de sus, de la Cetate, va reveni la 11.30, ultima cursă urmând să aibă loc la 18.30, pentru că programul de vizitare al Cetății este până la ora 18.00”, a anunțat directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc.

Tariful este același ca pe toate celelalte trasee TPL, de 2 lei pe călătorie, dar se poate circula inclusiv cu abonamentele de transport în comun, care sunt valabile pe toate mijloacele de transport ale societății și pe toate traseele.

Cursele către Cetate vor fi asigurate cu unul din cele 10 microbuze Karsan Jest cu care TPL a fost dotată de către Primăria Suceava, din care 5 aduse anul trecut și 5 primite în urmă cu două săptămâni.

Printre evenimentele care se vor desfășura în această vară în zona Cetății de Scaun, menționăm Festivalul Medieval (11-14 august), Bucovina Rock Castle (18-20 august), Festivalul de Film pentru Amatori UNICA (19-26 august), Bucovina Air Show (27-28 august) şi Comorile Muntelui (28 august pe Rarău), dar și evenimentul „Hai în Bucovina!”, care va fi lansat pe 31 iulie.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Curse TPL din oră în oră, către Cetatea de Scaun Suceava, începând de astăzi
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere