range-maxillary

Descoperă Egiptul Antic, într-o expoziție interactivă și educativă captivantă, la Iulius Mall Suceava

Până duminică, 21 aprilie 2019, cei mici sunt așteptați în incursiunea care le dezvăluie informații fascinante despre piramide, faraoni, hieroglife și alte curiozități.

Dacă și tu ai un copil curios și doritor să afle lucruri noi, te așteptăm la cea mai interactivă activitate care îi ajută pe năzdrăvani să exploreze Egiptul Antic.

Descoperă Egiptul Antic, într-o expoziție interactivă și educativă captivantă, la Iulius Mall Suceava

Zilnic, între orele 10.00 și 20.00, prichindeii cu vârsta între 5 și 12 ani sunt costumați în faraoni sau Cleopatra și se aventurează într-o expediție educativă captivantă. Traseul îi poartă, prin joc și joacă, într-o serie de povești interactive fascinante, cu ajutorul cărora află cum decurgea ziua unui faraon, explorează piramidele, acolo unde descoperă cum au fost construite și ce semnificație au hieroglifele, intră în camera misterioasă în care se găsesc sarcofagul lui Tutankhamon, papirusuri, amfore și instrumente muzicale. În plus, cei mici au și rolul de arheologi și căuta artefacte, iar dacă reușesc misiunea, primesc o parolă pentru a putea intra în camera comorilor. Ștrengarii sunt implicați în numeroase activități: realizează puzzle-uri magnetice cu înfățișarea reginei Nefertiti și a lui Tutankhamon, construiesc mini piramide și se fotografiază cu Sfinxul, învață hieroglife și multe altele.

Descoperă Egiptul Antic, într-o expoziție interactivă și educativă captivantă, la Iulius Mall Suceava

La final, ștrengarii primesc diplome de exploratori. Partener al distracției este Magic FM. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar rezervările se pot face prin e-mail la adresa rezervari@iuliusmall.com sau la telefon 0230/208.700.

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere