range-maxillary

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

Eroii tăi preferați, Șopi, Pisoi și Bufniță, au ajuns, în premieră, la Shopping City Suceava.

Până pe 5 decembrie, personajele din seria de desene animate „Eroii în pijama” îi așteaptă pe cei mici la Shopping City Suceava, într-o expoziție interactivă unică, plină de aventuri și multe misiuni distractive.

Eroii mult îndrăgitului desen animat sunt 3 copii, în vârstă de 6 ani, care, în timpul nopții, au misiunea de a salva ziua. Odată transformați în eroi, cei trei au singur scop, acela de rezolva haosul din oraș, trecând prin numeroase încercări și aventuri.

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

În cadrul expoziției interactive, copiii se vor bucura de o serie de activități distractive și educative. Pentru început, curajoșii participanți vor descoperi sediul Eroilor în Pijama, moment în care vor afla și povestea celor trei eroi care salvează ziua și asigură liniștea orașului.

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

Odată familiarizați cu povestea personajelor, cei mici vor pătrunde în zona Parkour, cea mai provocatoare și interesantă zonă, unde se vor putea antrena pentru misiuni. Parcurgând diverse trasee, printre care cel de cățărare, coborâre pe frânghii și trecerea prin tunel, micii eroi pot vedea cum arată o noapte din viața personajelor. Mai mult decât atât, participanții vor avea ocazia să poarte masca personajului preferat și să vadă cum arată costumul acestuia.

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

Zona atelierului va capta, cu siguranță, atenția celor mai creativi participanți, fiind destinată activităților de desen și construcție de puzzle-uri. La finalul turului, participanții se vor întâlni și fotografia alături de mascotele Pisoi, Bufniță și Șopi.

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

Intrarea este gratuită, iar programul expoziției este următorul:

  • Zilnic, între orele 12.00 – 20.00.

  • Expoziția este amplasată în zona magazinului Pepco. Părinții pot supraveghea copiii din afara zonei de joaca.

  • Expoziția este recomandată copiilor cu vârsta intre 4 și 9 ani.

  • Pot participa simultan maximum 25 de copii.

  • Fiecare tur al expoziției începe la fiecare oră fixă a programului și durează aproximativ 45 de minute.

  • Accesul este gratuit, pe baza biletului de acces ridicat de la Info Point, prin completarea formularului de înscriere.

  • Rezervările se pot face, în limita stocului disponibil, la Info Point-ul situat în zona expoziției.

  • Biletul trebuie ridicat de la Info Point cu cel puțin 15 minute înainte de începerea turului.

Eroii în pijama – expoziție interactivă pentru copii la Shopping City Suceava

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere