range-maxillary

Festivalul Luminii, duminică, în centrul Sucevei

În parcul central al municipiului Suceava va avea loc duminică, 20 mai, între orele 19.00-23:30, ediţia a XV-a a Festivalului Luminii.
Evenimentul are ca motto „Redescoperă bucuria lucrurilor mărunte!”.
Scopul acestuia este redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană. Activitățile din acest an sunt: activități cu tema copilăriei, jocuri educative pentru copii, portrete, construcții de gulguțe de toate mărimile, o arie dedicată cercetășiei, muzică și o zonă inspirațională.
De asemena, în acest an este introdus conceptul de ,,Cercetașul Anonim” prin care persoanele de orice vârstă pot transmite un mesaj anonim sau semnat prietenilor sau oricărei alte persoane, cercetaşii având grijă ca aceste mesaje să ajungă la destinatari într-un mod original.
La finalul Festivalului Luminii, aceste bilețele vor fi colectate din urne și transmise persoanelor respective prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

Festivalul Luminii, duminică, în centrul Sucevei

Imagini
Festivalul Luminii, duminică, în centrul Sucevei
Impresii, ganduri ...

Premiere
  • Show Dogs

    Show Dogs

    Gen: Comedie
  • Book Club

    Book Club

    Gen: Comedie, Dragoste
  • Solo: A Star Wars Story

    Solo: A Star Wars Story

    Gen: Actiune, Aventura, Familie, SF
    Program cinematografe
    • Show Dogs
      Cinema City Suceava: 11:00(ro) 12:00(ro) 14:10(ro) 16:20(ro) 18:50(ro) 21:00
    • Book Club
      Cinema City Suceava: 11:30 13:40 15:50 18:00 20:10 22:20
    • Solo: A Star Wars Story
      Cinema City Suceava: 11:20(3D) 12:10(3D) 14:10(3D) 14:50(3D) 17:00(3D) 17:50(3D) 18:30(3D, ro) 19:50(3D) 20:50(3D) 21:20(3D, ro) 22:40(3D)
    • Deadpool 2
      Cinema City Suceava: 12:30 15:00 17:30 20:00 22:30
    • Overboard
      Cinema City Suceava: 17:10 19:30
    • Truth or Dare
      Cinema City Suceava: 22:00
    • Avengers: Infinity War
      Cinema City Suceava: 15:40(3D) 18:40(3D) 21:40(3D)
    • Dans la brume
      Cinema City Suceava: 14:20
    • I Feel Pretty
      Cinema City Suceava: 16:30
    • Duck Duck Goose
      Cinema City Suceava: 11:30(3D, ro) 13:40(3D, ro)
    • Peter Rabbit
      Cinema City Suceava: 12:10(ro) 13:10(ro) 15:10(ro)

    In Curand
    • Deadpool 2
      01.06.2018

      Deadpool 2

      Gen: Actiune, Comedie, SF
    • The Florida Project
      01.06.2018

      The Florida Project

      Gen: Drama
    • La ch'tite famille
      01.06.2018

      La ch'tite famille

      Gen: Comedie
    • Adrift
      01.06.2018

      Adrift

      Gen: Drama, Aventura, Dragoste, Actiune, Thriller
    • Unsane
      01.06.2018

      Unsane

      Gen: Groaza, Thriller
      Fii la curent cu ultimele evenimente si filme din Suceava !