range-maxillary

Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină

Un moment emoționant care a avut loc în ședința de Consiliu Local de la finele lunii februarie 2020, a fost cel al deciziei de înfrățire a municipiului Suceava cu o celebră comună din Ucraina, Mahala, în care populația e predominant formată din români, rude din vechea Bucovină.

Aleșii locali suceveni au fost cuceriți de carismatica primăriță din Mahala, Elena Nandriș, un personaj aparte, nepoata Aniței Nandriș Cudla, o bucovineancă cu o poveste impresionantă, a cărei amintiri cutremurătoare sunt cuprinse în cartea ”20 de ani în Siberia”.

Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină

Invitată de către Ion Lungu să participe la ședința de Consiliu Local, Elena Nandriș a fost așezată la prezidiu, între primar și viceprimarul Lucian Harșovschi (președinte de ședință), iar în momentul discutării proiectului de hotărâre privind înfrățirea celor două localități, a luat cuvântul, pentru a le mulțumi dar și a le aminti de ce este foarte importantă această decizie, pentru ambele părți.

Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină

Elena Nandriș a amintit de legăturile istorice dintre Suceava și zona pe care o reprezintă, de frăția de neam și de limbă română, care este extrem de importantă pentru cei aflați dincolo, peste hotare, din cauza istoriei zbuciumate, a povestit o parte din necazurile și zbuciumul lor permanent de a-și păstra identitatea etnică și culturală, dar și de legăturile de sânge care leagă Suceava de Mahala, majoritatea celor de acolo având rude aici.

Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină

Localitatea Mahala a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mahala a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci.

După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Mahala a făcut parte din componența României, până în 1944 când Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Ucrainene.

Începând din anul 1991, satul Mahala face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente.

Imagini
Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină
Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină
Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină
Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină
Înfrățire istorică a Sucevei cu Mahala, rudele din vechea Bucovină
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere