range-maxillary

Pensionarii suceveni primesc din nou reducere de 50% la transportul în comun, din aprilie

Începând cu luna aprilie, pensionarii din municipiul Suceava vor beneficia din nou de reducere de 50% la abonamentele pentru transportul în comun, cu autobuzele și microbuzele TPL.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri dimineață că, așa cum a promis, dacă încasările la buget vor crește astfel încât să acopere aceste costuri, această facilitate va fi reintrodusă.

„Având în vedere că la bugetul local s-au încasat mai mult cu 2,3 milioane de lei până în prezent, voi iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local, în luna martie, astfel încât începând cu data de 1 aprilie să poată beneficia pensionarii de abonamente cu reducere de 50%. Pentru a acoperi de la bugetul local diferența de subvenție ne trebuie până la finele anului 721.116 lei (7,2 miliarde lei vechi).Sunt convins că proiectul de hotărâre va fi adoptat de Consiliul Local, astfel încât să dăm șansa pensionarilor să circule achitând doar jumătate din valoarea abonamentului”, a spus edilul sucevean.

Pensionarii suceveni primesc din nou reducere de 50% la transportul în comun, din aprilie

Banii care vor ajunge în conturile TPL pentru a acoperi subvenția la transport pentru pensionarii suceveni vor avea ca destinație majorarea salariilor salariaților acestei societăți, care au venituri foarte mici, pentru o muncă dificilă cu multă responsabilitate.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Pensionarii suceveni primesc din nou reducere de 50% la transportul în comun, din aprilie
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere