range-maxillary

Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine

Prin sloganul „Ajutăm, plantăm!”, programul de împădurire a Fundației Pădurea de Mâine își respectă promisiunile și a continuat în primăvara acestui an, cu plantarea a 13 noi suprafețe, în șase județe, pe un total de 57,6 hectare deținute de proprietari privați de păduri care nu au resursele necesare pentru a asigura reinstalarea cu succes a vegetației forestiere.

Întrucât astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Mediului, suntem mândri să anunțăm că programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine intră într-o nouă etapă. În ultimii trei ani am plantat peste 600.000 de puieți cu sprijin financiar din partea HS Timber Group, ceea ce reprezintă 60% din obiectivul fazei inițiale a proiectului, care presupune cinci ani de plantare și până la șapte ani de lucrări de întreținere pentru fiecare suprafață în parte” a spus Ionuț Apostol, director executiv al Fundației Pădurea de Mâine.

Până în acest moment, proiectul a ajutat la reîmpădurirea a 146 de hectare.

Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine

Primăvara aceasta, operațiunile de plantare au fost făcute cu firme specializate sau de către ocoalele silvice care au în administrare suprafețele respective. Din păcate nu am putut mobiliza voluntarii care și-au exprimat dorința de a lua parte în proiect, dar ținem legătura cu ei pentru activități viitoare. De asemenea, pe suprafețele împădurite în sezoanele anterioare, au fost executate completări cu puieți, acolo unde a fost necesar” a precizat Ionuț Apostol.

Ca un următor pas, începând cu luna iunie se vor aloca resurse suplimentare pentru lucrări de întreținere, respectiv îndepărtarea vegetației din jurul puieților, pentru a le facilita dezvoltarea.

Mai mult, Pădurea de Mâine urmărește să își extindă domeniul de activitate, pentru a promova gestionarea durabilă a pădurilor în România.

Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine

Ne vom dezvolta activitatea pe două ramuri suplimentare: proiecte orientate către natură și comunitate, precum și un program pentru silvicultură responsabilă. Ne propunem să educăm generațiile tinere și să le sensibilizăm cu privire la importanța gestionării durabile a pădurilor, a respectului pentru natură și a lucrărilor silvice cu impact redus asupra mediului” a adăugat Ionuț Apostol.

Pădurea de Mâine este un proiect dezvoltat de Asociația Administratorilor de Păduri alături de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și HS Timber Group, în dorința de a asigura dezvoltarea durabilă a pădurilor.

Proiectul își propune plantarea unui milion de puieți pe parcursul a cinci ani. Lucrările de întreținere și monitorizare vor continua timp de până la șapte ani pentru a asigura atingerea obiectivului, respectiv instalarea cu succes a vegetației forestiere. Inițiativa Pădurea de Mâine vine în sprijinul proprietarilor privați de păduri care nu au resursele necesare pentru reîmpădurirea suprafețelor deținute.

Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine

Fundația Pădurea de Mâine a fost înființată în 2019, cu sprijinul strategic al HS Timber Group. Misiunea Fundației este să contribuie la protejarea și gestionarea responsabilă a pădurilor și la dezvoltarea unei economii durabile în domeniul forestier în România. Prin acest parteneriat strategic, HS Timber Group urmărește să implementeze mai punctual și mai eficient angajamentul său de responsabilitate socială. Pentru mai multe informații vizitați https://padureademaine.ro

Imagini
Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine
Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine
Peste 600.000 puieți de arbori plantați prin programul de reîmpădurire Pădurea de Mâine
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere