range-maxillary

Teatru, ateliere de creație pentru copii și târg de antichități, în week-end, la Iulius Mall Suceava

Sfârșitul de săptămână aduce motive de bucurie la Iulius Mall Suceava. Prichindeii sunt invitați la teatru, dar și la activități creative, iar pasionații de artă și antichități vor descoperi nenumărate obiecte cu patina timpului.

De vineri până duminică inclusiv, în perioada 2 – 4 februarie 2018, parterul Iulius Mall Suceava va fi învăluit în parfumul nostalgic al Târgului de Antichități.

Zeci de expozanți din toate colțurile țării își vor prezenta cele mai de preț piese, spre încântarea celor care apreciază frumosul și unicitatea articolelor peste care trecerea anilor și-a pus amprenta. Bijuterii felurite, ceasuri de colecție (de masă, de perete, de buzunar etc.), porțelanuri, argintărie, viniluri, numismatică, filatelie, piese de mic mobilier, tablouri, accesorii, decorațiuni și multe alte obiecte ale căror povești așteaptă să fie istorisite pot fi admirate și achiziționate la standurile colecționarilor.

Teatru, ateliere de creație pentru copii și târg de antichități, în week-end, la Iulius Mall Suceava

Sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii se vor desfășura noi ediții ale atelierelor de creație. Cu ajutorul specialiștilor Creativ & Deco, cei mici vor realiza tablouri decorative, prin combinarea unor materiale neconvenționale. La final, participanții vor putea păstra lucrările, pentru a înfrumuseța propriile spații de joacă. Materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall Suceava, iar participarea este gratuită. Cei care doresc să se înscrie o pot face la Centrul Info, în ziua desfășurării atelierelor.

Surprizele continuă pentru copii! Duminică, de la ora 16.00, Iulius Mall îi invită la teatru. Vor avea prilejul de a participa la spectacolul „Dumbrava Basmelor Muzicale”, o producție a Ateneului Iași, în regia lui Iulian Ioan Sandu. Evenimentul reprezintă un proiect educațional – cultural interactiv, îmbinând multiple elemente artistice, de la operă și teatru, până la coregrafie. Copiii vor fi implicați și în diverse jocuri, prilej pentru a afla noi informații și a se distra alături de alți spectatori de aceeași vârstă. Pe scenă vor urca șapte personaje, fiecare interacționând cu năzdrăvanii și oferindu-le noțiuni de cultură generală din mai multe domenii, precum literatură, istoria muzicii clasice românești, dans, canto, regie, curiozități despre compozitor și informații de interes despre lumea artiștilor.

Imagini
Teatru, ateliere de creație pentru copii și târg de antichități, în week-end, la Iulius Mall Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere