range-maxillary

Trotinetele electrice, posibil mijloc de transport pe străzile Sucevei

Municipalitatea suceveană analizează posibilitatea de introducere a unui sistem de închiriere de trotinete electrice, cu ajutorul cărora sucevenii dar și turiștii să se poată deplasa mai ușor prin oraș, fără să depindă de mașină sau de mijloacele de transport în comun.

În acest sens, viceprimarul Lucian Harșovschi a lansat un sondaj pe pagina sa de Facebook, pentru a se consulta cu cetățenii în privința punerii în practică a unui astfel de proiect:

Ce ați spune dacă primăria Suceava ar introduce trotinetele electrice ca mijloc de transport? Dat fiind faptul că, în această perioadă, ne este recomandat să evităm spațiile aglomerate și să păstrăm distanța fizică, iar transportul public local funcționează cu anumite reguli și măsuri de prevenție, ne-am gândit că trotinetele ar fi o soluție pentru transportul individual. Este un concept pe care dorim să îl implementăm și pentru care încercăm să găsim mai multe informații și parteneri. Așteptăm și alte idei/propuneri (chiar și software) din partea voastră, precum și experiențe/exemple din alte zone”, a spus Lucian Harșovschi.

Trotinetele electrice, posibil mijloc de transport pe străzile Sucevei

Viceprimarul a precizat că utilizarea acestor trotinete electrice ar fi destinată în special pe trotuarele marcate cu pistă de bicicletă, iar costul de închirire al unei trotinete electrice ar fi unul modic, pentru a încuraja utilizarea lor.

Imagini
Trotinetele electrice, posibil mijloc de transport pe străzile Sucevei
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere