range-maxillary

Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie

Suceava are toate şansele să rămână încă mult timp pe prima poziţie în topul oraşelor cu cele mai multe spaţii comerciale moderne pe cap de locuitor, mai ales că, în mai puţin de două luni, aici se va deschide cel mai mare complex comercial din judeţ, Egros.

Noul centru comercial, de 20.000 de mp, amenajat pe un teren de peste 32.000 de mp, între Bazar şi Shopping City Suceava, urmează să fie inaugurat la jumătatea lunii martie. Mai exact, pe 17 martie, într-o sâmbătă, pentru ca evenimentul să fie sărbătorit inclusiv duminică, prin promoţii speciale.

Prezent la Suceava, pentru a organiza lucrările ca la Iaşi, unde a amenajat cu succes cel mai mare complex comercial din Moldova, Costel Rădeanu, co-proprietar al reţelei Egros, a oferit, în exclusivitate, detalii despre investiţia care anunţă ambiţioase planuri de extindere la nivel naţional.

Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie

“Este primul mall pentru cei cu venituri medii, pentru că şi preţurile magazinelor găzduite sunt menţinute la un nivel redus, prin practicarea de chirii mai mici. Avem amenajate 730 de spaţii comerciale, iar prin intermediul partenerilor noştri asigurăm clienţilor întreaga gamă de marfă şi servicii de care au nevoie.

Partea de servicii este foarte diversificată, de la farmacie umană, veterinară, naturistă, optică medicală, croitorie, frizerie, casă de schimb valutar, servicii bancare prin ATM-uri, cazino, zonă de food-court, un generos spaţiu de joacă pentru copii, precum şi o zonă specială, de 800 de metri, pentru comercializarea produselor tradiţionale din Bucovina.

La fel şi la produse, avem de toate, de la textile, îmbrăcăminte, încălţăminte, pentru adulţi şi copii, menaj, uz casnic, componente auto, la electronice şi electrocasnice, mobilier, covoare sau amenajări exterioare. Colaborăm cu firme cât mai diverse, pentru a oferi o gamă cât mai completă. Omul când vine trebuie să găsească aici tot ce are nevoie”, a declarat Costel Rădeanu.

Un aspect important pe care mizează noul complex comercial este punerea în valoare a produselor autohtone, de la produsele de pielărie realizate de la Vicovu de Sus, la costume şi alte tipuri de haine, produse în Iaşi, Paşcani, Târgu Neamţ, unde este mai dezvoltată industria textilă.

„Astfel ajutăm şi economia locală şi naţională, prin sprijinirea producătorilor, cărora le oferim un spaţiu adecvat şi cu vad comercial, pentru vânzarea mărfurilor”, consideră co-proprietarul Egros, care a aplicat aceeaşi reţetă şi la Iaşi, unde merg la cumpărături “de la vlădică la opincă”.

Nu în ultimul rând, în cadrul complexului va fi deschisă o spălătorie auto – vine omul la cumpărături, lasă maşina la spălat, când iese o are curată, încât rezolvă două lucruri deodată.

Grad de ocupare de 60%, chiar dacă complexul este încă în curs de amenajare

Interesul mare al producătorilor şi comercianţilor locali, dar şi al unor companii puternice, precum Altex, pentru spaţiile nou create la Egros îl denotă gradul mare de ocupare, de 60%, în condiţiile în care complexul comercial este încă în curs de amenajare.

Sunt companii care deja au decis să se mute cu sediul acolo, pentru că sunt amenajate şi spaţii pentru birouri de firme, la standarde ridicate.

“Una dintre priorităţile Egros este să le ofere chiriaşilor, dar şi vizitatorilor, cele mai bune condiţii – de la aer condiţionat, căldură, curăţenie iluminat bun, pază, supraveghere video interior-exterior. În loc să mergi de la un magazin la altul, prin ploaie, ninsoare, vânt sau în soare arzător, în căutarea produselor dorite, le ai pe toate aici, în cele mai bune condiţii”, a adăugat Costel Rădeanu.

Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie

1.500 de noi locuri de muncă în cadrul complexului comercial

Un aspect important al realizării acestei noi investiţii masive la Suceava, pe lângă taxele şi impozitele pe care le generează la bugetul local şi transformarea unei zone cu clădiri părăginite, într-o destinaţie de cumpărături şi de petrecere a timpului liber, este crearea de noi locuri de muncă.

La o primă estimare, pentru funcţionarea celor 730 de spaţii comerciale, unele de dimensiuni foarte mari, altele, mai mici, dar cu specific care necesită mai mult personal, este nevoie de aproximativ 1.500 de persoane.

Dar noi locuri de muncă au apărut deja în cadrul complexului, pentru administrarea acestuia şi pentru toate serviciile conexe, de la pază la curăţenie.

O nouă cale de acces, plus încă o parcare

Noul complex comercial din Suceava dispune de 600 de locuri de parcare, dar numărul acestora va creşte odată cu extinderea pe un teren achiziţionat recent, unde mai pot fi amenajate 300 – 400 de locuri.

În paralel se lucrează la realizarea unei căi de acces suplimentare, care să facă legătura directă cu strada de la Bazar, pentru asta urmând să fie asfaltată o porţiune de teren de câteva sute de metri.

Lucrarea este necesară pentru a deservi şi noua clădire pe care Egros vrea să o inaugureze, pe cât posibil, în luna mai – un complex de 5500 de mp creat special pentru vânzarea de marfă angro, situat în spatele centrului comercial en-detail.

Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie

Amenajarea acestuia s-a făcut în conformitate cu cele mai noi măsuri de siguranţă, normele ISU fiind acum mult mai stricte.

Zeci de uşi de evacuare, culoare largi, cu patru benzi de circulaţie, pereţi ignifugaţi, instalaţii automate de stingere a incendiilor, senzori de fum, rezervă de apă de 200 de tone, generator de curent, hidranţi interiori şi exteriori, trape de evacuare a fumului şi distanţă maximă de evacuare, din orice loc, de 21 de metri, sunt printre măsurile care au fost puse în practică la amenajarea Egros, care îşi va deschide porţile pentru clienţi la jumătatea lunii martie 2018.

Reţea Egros naţională, în următorii 5 ani

“Amenajarea unui Egros la Suceava a fost o etapă naturală de dezvoltare, în ideea de realizare a unui lanţ de complexe comerciale. Intenţionăm să dezvoltăm Egros şi în alte oraşe din ţară. Cluj, Craiova, Timişoara, Constanţa şi Braşov se numără printre oraşele vizate. Facem studii, sperăm ca în următorii cinci ani să avem deschise cinci complexe Egros în toată ţara. E un model care funcţionează bine. Este o investiţie 100% românească, realizată de doi parteneri cu cote egale”, a explicat Costel Rădeanu. Partenerul său în afacerea Egros este Cristian Delcea.

Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie

Imagini
Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie
Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie
Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie
Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie
Un nou complex comercial, cel mai mare din Suceava, se deschide în martie
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere