range-maxillary

Zona de Agrement Tătărași, aproape finalizată

Lucrările de investiții aflate în curs de realizare în municipiul Suceava au fost verificate ieri în teren de primarul Ion Lungu, situația la zi a acestora urmând să fie analizată, cu constructorii, în comandamentul de marți dimineața.

Pe lângă lucrările de asfaltare din Ițcani și cele de termoficare din Zamca și Obcini, unde se trage tare pentru efectuarea racordurilor necesare pentru furnizarea căldurii la blocurile unde nu este încă posibil tehnic acest lucru, o investiție importantă este cea de finalizare a zonei de Agrement Tătărași.

Acolo s-au turnat fundațiile pentru terenul de minigolf care urmează să fie amenajat, piesele necesare sunt aduse deja, fiind păstrate într-un depozit, iar acum se lucrează la amenajarea locului de joacă pentru copii.

Zona de Agrement Tătărași, aproape finalizată

În două săptămâni sunt finalizate lucrările de aici și vor fi luate măsuri pentru conservarea lor până în primăvară, când vom veni cu facilitățile adiționale la contract - tiroliană, teren de tenis și ansambluri pentru picnic”, a precizat edilul sucevean.

Zona de Agrement Tătărași, aproape finalizată

Valoarea de adjudecare a lucrărilor de amenajare a zonei de agrement Tătărași, în urma licitației, a fost de 5.185.463 lei, plus TVA, în vreme ce creditul accesat de Primăria Suceava pentru acest proiect este de 10 milioane de lei, încât, din economiile făcute la licitație s-a decis completarea proiectului cu noi facilități.

Inaugurarea zonei de agrement Tătărași urmează să fie făcută la începutul sezonului cald din 2018.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Zona de Agrement Tătărași, aproape finalizată
Zona de Agrement Tătărași, aproape finalizată
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere