range-maxillary

Mungiu, la Suceava, la premiera Bacalaureat - Sala asta plină pentru noi e echivalentă cu un mare ieşit în stradă

Succesul fulminant al filmului „Bacalaureat”, care a rulat joi, cu sala plină, la toate cele patru vizionări programate la Cinematograful Modern și la USV, în prezența regizorului Cristian Mungiu, recent premiat la Cannes, echivalează cu o revenire în forță a culturii cinematografice în Suceava.
După ani de zile în care municipiul nu a avut nici un cinematograf, redeschiderea Cinematografului Modern, în urma unei investiții de 3 milioane de euro făcute de municipalitate, în reabilitarea și extinderea clădirii, a făcut posibile evenimente precum cel de săptămâna aceasta – rularea la Suceava a unui film lansat în premieră internațională la Cannes, în prezența regizorului și a actorilor, la doar câteva zile distanță.
Evenimentul, organizat de Primăria Suceava și Radio As, se înscrie în strategia noului Cinematograf Modern, de promovare a filmului românesc, anunțată chiar de la deschidere, de conducerea municipalității sucevene. Tocmai de aceea, vineri, primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a înmânat regizorului Cristian Mungiu o diplomă de excelență pentru contribuția la dezvoltarea și promovarea filmului românesc.
Mungiu a apreciat faptul că Suceava are din nou cinematograf, deoarece ultima oară când a vizitat orașul nu exista o astfel de instituție culturală.
„Scopul nostru este să promovăm filmul românesc și să găzduim evenimente culturale pe scena Centrului Cultural Bucovina, nu să facem concurență cinematografelor comerciale”, a precizat Ion Lungu, care i-a propus regizorului Cristian Mungiu o colaborare permanentă pentru promovarea filmelor sale la Suceava și a filmului românesc în general.
Prezența la Suceava a actorilor Lia Bugnar şi Vlad Ivanov, la premiera filmului în care au jucat, a fost de asemeni apreciată, Ion Lungu transmițându-le felicitări și mulțumiri din partea publicului sucevean.

Referitor la interesul sucevenilor pentru întâlnirea cu filmul „Bacalaureat”, Mungiu a menţionat că premiile obţinute de o peliculă generează curiozitate în rândul spectatorilor, dar şi o vizibilitate mai bună în cinematografele din întreaga lume. „Premiul este o recomandare, are valoare în ochii spectatorilor. Cel mai grozav lucru care se poate întâmpla unui film aflat la început este să fie primit cu un asemenea entuziasm cum am fost noi primiţi noi. Filmul l-am încheiat în februarie-martie, însă viaţa filmului începe abia acum. A început la Cannes şi ea durează cel puţin până la finele anului. Beneficiul acestui premiu este că el va fi cumpărat şi distribuit în cinematografe din întreaga lume. Desigur, va trebui să călătorim, să însoţim filmul. Avem câteva date concrete, la toamnă, în Franţa şi Statele Unite”, a menţionat Cristian Mungiu.
La rândul său, actriţa Lia Bugnar a mărturisit că îşi doreşte să vadă săli de cinematograf pline, nu doar cu prilejul unor evenimente festive.
„Premiul inimaginabil pentru orice film românesc ar fi ca oameni alfabetizaţi, cititori de cărţi şi dornici de a se căuta pe sine să se caute şi într-o sală de cinema, unde nu sunt subtitrări, adică la un film românesc. Acest film s-a vândut în 50 de ţări, dar e totuşi trist să ştii că oamenii vor vedea filmul tradus şi că cei care ar putea să-l recepteze fără intermediari nu o vor face. Un adevărat premiu pentru noi ar fi ca într-o zi obişnuită să ieşiţi din case, să mergeţi la cinema, să cumpăraţi un bilet. Să veniţi şi atunci când nu e un eveniment, artişti şi când e lumea bună din oraş de faţă”, a subliniat actriţa.

Filmul „Bacalaureat” îl aduce în lumină pe Romeo Aldea, doctor într-un mic oraș de provincie, care și-a educat singurul copil, pe Eliza, cu ideea că odată ce va termina liceul, va pleca să studieze și poate să se și stabilească în străinătate. Planul lui e pe cale să se împlinească, Eliza primind o bursă să studieze psihologia în Anglia. Singura condiţie pentru ca aceasta să fie admisă este să promoveze examenul de bacalaureat cu minimum nota 9, o formalitate pentru o elevă așa de bună cum este ea. În ziua dinaintea primei probe scrise, Eliza este agresată de un bărbat, întâmplare ce pune în pericol planurile de viitor ale lui Romeo. Prin orice mijloace, tatăl încearcă să-şi ocrotească fiica şi să o ajute să promoveze examenul pentru a pleca în străinătate.
La întâlnirea cu publicul sucevean, Cristian Mungiu a menţionat că prezentarea unui film este momentul cel mai preţios şi cel mai important din viaţa peliculei, după ce întreaga echipă a muncit doi, trei sau patru ani de zile.
„Sala asta plină pentru noi e echivalentă cu un mare ieşit în stradă. Eu încerc să lucrez luând viaţa ca model şi nu filmele ca model. Filmul e deja interpretare a vieţii, o reducere esenţializată a vieţii. Ca cineast trebuie să înţeleg semnificaţia faptelor, să studiez caractere, situaţii. Am vrut să fac un film despre cineva care are iluzia că-şi poate ocroti copilul de toate. Dar nu faptele în sine sunt importante, ci semnificaţia lor şi sper ca aceasta să declanşeze ceva în interiorul fiecăruia”, a transmis Mungiu.
Regizorul a mai povestit că „Bacalaureat” este rezultatul mai multor ani de decizii, iar succesul celorlalte producţii ale sale şi aşteptările cinefililor au generat presiune şi emoţie pe tot parcursul realizării filmului. Cât despre subiectul abordat, Mungiu a subliniat că oamenii şi realitatea românească sunt o sursă de inspiraţie, însă se confruntă cu reproşul că pune într-o lumină proastă multe aspecte ale României.

Imagini
Regizorul Cristian Mungiu si actorii din Bacalaureat, la Suceava
Regizorul Cristian Mungiu
Lia Bugnar
Regizorul Cristian Mungiu, premiat de primarul Sucevei, Ion Lungu
Actrita Lia Bugnar si primarul Ion Lungu
Regizorul Cristian Mungiu si actorii din Bacalaureat, la Suceava 2
Regizorul Cristian Mungiu, la Suceava
actorul Vlad Ivanov
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere