range-maxillary

Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar

În perioada următoare, un vagon model, dotat cu echipamente și tehnologii moderne, va circula atașat la garnituri de tren aparținând CFR Călători pe linii cu trafic intens, și care va urma să ajungă în cele mai mari gări terminus din România, precum Timișoara, Arad, Craiova, Sibiu, Cluj, Baia Mare, Galați, Constanța, Tulcea, Iași, Suceava etc. Acest vagon va răspunde tuturor exigențelor moderne, respectiv: confort maxim, aer condiționat, căldură, curățenie exemplară, iluminat, internet gratuit, sistem audio-video etc., având ca mesaj faptul că și în România se poate circula pe calea ferată în condiții similare cu cele din Uniunea Europeană, iar decizia investițiilor strategice în calea ferată ține de asumarea și voința celor cu putere politică.

Acest lucru se întâmplă în cadrul unei campanii prin care Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV) mizează pe strângerea a peste două milioane de semnături pentru obținerea de investiții consistente și multianuale în calea ferată, care să fie incluse în proiectul de țară, ce va fi finalizat cu ocazia centenarului "România 2018".

Federația, împreună cu CFR Călători, a inițiat campania națională #SEPOATE, care se va desfășura în perioada 18 septembrie — 15 noiembrie 2017, semnăturile urmând să se strângă pe portalul petitieonline.com.

Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar

"Pentru a ameliora unele aspecte privind creșterea accesibilității regionale și regenerare economică locală/regională prin eficientizarea sistemului feroviar, dintr-o perspectivă larg economică și cu impact pozitiv asupra produsului intern brut, dar și asupra creșterii calității vieții generațiilor actuale și viitoare, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane propune creșterea calității serviciilor de transport feroviar (inclusiv prin achiziție de material rulant de cale ferată nou) și relaționarea mai strânsă urban-rural prin dezvoltarea și modernizarea sistemelor de transport de mare capacitate, cale ferată ușoară, în suburbiile marilor aglomerări urbane, prin investiții în infrastructură și în mijloace de transport moderne. Acestea sunt considerentele care au condus la nevoia de a derula o campanie de conștientizare și informare a opiniei publice privind rolul și obiectivele majore ale sistemului național de transport feroviar prin asigurarea finanțării adecvate și plasarea României în interiorul marilor proiecte europene de dezvoltare durabilă a transporturilor feroviare", susțin reprezentanții federației.

Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar


Înființată în anul 1880, Administrația Căilor Ferate Române a reprezentat pentru România unul dintre cei mai importanți vectori de dezvoltare regională și națională, contribuind decisiv la nașterea statului român modern. După anul 1949, căile ferate s-au bucurat de investiții semnificative, fiind considerate simbol al industrializării rapide a țării. Pe lângă creșterea traficului feroviar și a construcției de noi linii, în special în zonele rurale, electrificarea și dublarea liniilor au ocupat un loc important, potrivit materialului trimis de FNFMCV.

După Revoluția din 1989, România a rămas cu una dintre cele mai mari, dense și utilizate rețele de căi ferate din Europa, dar, în același timp, a rămas în urmă cu întreținerea acestei infrastructuri. Acest lucru, combinat cu decăderea economică din anii 1990, cauzată de trecerea țării la economia de piață, a condus la intrarea companiei CFR într-o relativă perioadă de declin. Câteva rute mai puțin circulate, mai ales în zonele rurale, au fost desființate, iar materialul rulant, achiziționat în mare parte în anii 1970, a intrat într-o perioadă lungă, care nu a presupus reparații. Imaginea CFR-ului, atât în țară, cât și în străinătate, a avut mult de suferit din cauza serviciilor feroviare de proastă calitate.

Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar

Conform Federației, situația a continuat până în anul 1998, când Societatea Națională a Căilor Ferate Române a fost reorganizată în cinci instituții finanțate independent pentru a mari eficiența, iar compania a fost redenumită Compania Națională de Căi Ferate. După acest eveniment, situația căilor ferate românești s-a îmbunătățit, în mare parte pe fondul ameliorării situației economice a țării după anul 2000, ce a permis demararea unor proiecte de investiții importante. Ulterior aderării la Uniunea Europeană, România nu a ținut pasul cu marile proiecte europene în domeniul transporturilor feroviare, rămânând mult în urmă, în principal din cauza lipsei acute de investiții în infrastructura feroviară și în materialul rulant.

Cererea pentru transportul feroviar din România, măsurată în kilometri parcurși/pasager, este de două sau chiar trei ori mai mică în comparație cu alte țări. Media UE-27 este de 650 km/pasager/an, în timp ce indicatorul echivalent pentru România este cu 66% mai mic.

Imagini
Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar
Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar
Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar
Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar
Un vagon modern va ajunge la Suceava în cadrul campaniei #SEPOATE , de modernizare a transportului feroviar
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower
Premiere